Raport: Colectiv a fost renovat cu alte materiale decât cele cerute de patroni
Un raport de expertiză tehnico-judiciar arată că firma care s-a ocupat de renovarea clubului Colectiv a livrat alte produse față de cele comandate de patroni.
Raportul de expertiză a fost întocmit de un expert numit de Parchetul General, concluziile făcând referire la calitatea lucrărilor făcute în club în momentul renovării.
În document se arată că principala problemă a fost legată de izolația antifonică, fiind neconcordanțe între documentele fiscale, concluzia fiind că patronii ar fi comandat un anume material, dar ar fi primit altceva.
Potrivit raportului, lucrările efectuate nu au avut în vedere exigențele actelor normative, astfel că executanții lucrărilor au montat materiale necorespunzătoare, combustibile, anunță televiziunile de știri.
Totodată, au fost constatate și nereguli privind modul în care erau amplasate aparatele de ventilație. Acestea nu erau poziționate bine, ceea ce a dus la întețirea focului și la acea flamă pe care au descris-o martorii incendiului.
Sursa: gandul.info