Sport

Mihai Bujor, în echipa etapei a XIX-a a Ligii Naționale de handbal masculin

Etapa a XIX-a a Ligii Naționale masculine de handbal a programat multe partide interesante, din care HC Vaslui, Potaissa Turda, Dinamo București, HC Odorhei și Minaur Baia Mare au ieșit învingătoare. Învingători, dar și un învins alcătuiesc primul „șapte” al etapei.

Mihai Bujor, handbalist la HC Vaslui a fost unul din cei șapte remarcați după desfășurarea meciurilor din etapa a XIX-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Echipa vasluiană a obținut trei puncte mari în fața Stelei pe teren propriu, iar centrul Mihai Bujor a fost decisiv. Acesta a marcat șapte goluri, printre care și ultimele două goluri ale partidei de duminică dimineață, la scorul de 23-23, și a adus astfel victoria, scor 25 – 23.

S-a mai remarcat portarul Ionuț Irimuș, de la Dinamo București, care cu cele 20 de intervenții ale sale au ajutat Dinamo să plece cu toate punctele de la Târgu Jiu. „Câinii” își păstrează astfel distanța de cinci, respectiv șapte puncte fată de principalele urmăritoare.

Extrema stângă Mihai Timofte, de la CH Politehnica Timișoara a fost principalul om de gol al lui Pero Milosevic, punctând de 12 ori în succesul lui Poli cu 25-22. Timișoara nu a avut o misiune tocmai ușoară la Focșani, în condițiile în care pentru bănățeni nu au jucat Chikovani, Grigoraș și Pejovic.

Interul stânga Ilie Vaidasigan, de la HC Adrian Petrea, a arătat încă o dată de ce este om de bază la Reșița, chiar dacă nu a făcut cel mai bun meci al său. Handbalistul, în vârstă de 33 de ani, a punctat de șapte ori în partida pierdută cu Potaissa Turda, scor 29-32.

Interul dreapta Cristian Adomnicăi, de la Potaissa Turda, a avut una din cele mai solide prestații ale acestui sezon în meciul de la Reșița, câștigat cu 32-29. Pe langă cele cinci goluri marcate, interul dreapta al ardelenilor a oferit patru pase decisive și a reușit patru intercepții, contribuind decisiv la această victorie.

Extrema dreaptă Andrei Mihalcea, de la HC Odorhei, a reușit să marcheze de șapte ori, fiind cel mai bun marcator al echipei lui Vlad Caba. Harghitenii s-au impus, mai ușor decât s-ar fi așteptat, în deplasarea de la Călărași, cu 31-22 și continuă cursa de urmărire a lui Dinamo.

Pivotul Uros Vilovski, de la HCM Minaur Baia Mare a avut și el o evoluție bună, reușind să-și treacă numele pe lista marcatorilor de șapte ori. Echipa sa a obținut o victorie importantă luni seară pe teren propriu în fața Ploieștiului, o posibilă viitoare adversară, în cazul în care băimărenii ratează prezența în play-off. (G.P)

Related Articles

Back to top button