National

Băsescu: Acum vedeți forța turnătorului Voiculescu și spaima oamenilor politici de televiziunile lui

Fostul președinte Traian Băsescu a criticat în termeni duri prestația politicienilor pe tema Intact, mai puțin cea a premierului Dacian Cioloș, spunând că evenimentele de miercuri demonstrează că România trebuie să rămână sub incidența MCV, dar declarându-se de acord cu votul în cazul Voicu. 

”Ce am văzut la Senat azi, prin interventiile dlui Mircea Geoană, un demagog perfect, a doamnei Jipa, a doamnei senator Anghel nu arată decât că suntem departe de a avea motive să cerem ridicarea MCV. Discuțiile s-au dus într-o zona a minciunii. Nicio instuție a statului nu a îndrăznit să ceară ridicarea licenței de emisie a postului Intact. Singura chestiune e aplicarea unei hotărâri judecătorești”, a declarat Traian Băsescu, liderul Mișcării Populare.

El a susținut că ANAF a făcut doar o notificare în conformitate cu legea și că numai printr-o hotărâre judecătorească televiziunile trustului Intact ar putea fi evacuate.

”S-a intrat într-o linie a propagandei mincinoase. M-am întrebat de ce. Acum vedeți forța și influența turnătorului Voiculescu și spaima oamenilor politici de televiziunile care i-ar putea ataca. Jalnică grupare de politicieni am putut să văd azi în Senat”, a adăugat Băsescu. El a atacat și declarația făcută de președintele Klaus Iohannis pe tema Intact.

”Cred că cea mai grea lovitură dată justiției a fost afirmația făcută de premierul de la Grivco, actualul președinte al României. Este un element fundamental care arată de ce România trebuie să continue să rămână sub Mecanismul de Cooperare și Verificare pe Justiției, atât timp cât politicienii de la vârful statului își permit să relativizeze obligația de a respecta o hotărâre judecătorească definitivă dată acum mai bine de un an și jumătate”, a reacționat liderul Mișcării Populare.

El spune că a apreciat verticalitatea premierului Dacian Cioloș, care a rămas ferm pe ideea de respectare a legii, chiar dacă a încercat să dea speranțe că se vor găsi soluții alternative.

De asemenea, Traian Băsescu a reacționat și la votul deputaților dat pe solicitările DNA în privința deputațilorMădălin Voicu și Nicolae Păun. El a ținut să precizeze că este un adversar al arestărilor inutile.

”Însăși Camera Deputaților a tratat diferit solicitarea pentru cei 2 deputați. Sunt de acord cu poziția Camerei Deputaților în privința lui Mădălin Voicu. Din informațiile publice am aflat că e acuzat de trafic de influență, deci nu a încercat să modifice probe, să convingă martori să dea mărturii mincinoase. Despre Nicolae Păun… se vede din nou frăția, la Nicolae Păun, PSD-PNL. Întâmplător, nu s-a mai realizat cvorumul pentru votul cu privire la arestare. Spectaculos, însăși președintele PNL, dna Gorghiu, a părăsit prima sala. Avem în continuare nevoie de MCV”, a conchis fostul șef al statului.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Back to top button