Social

Teatrul „Victor Ion Popa” va participa la Festivalul Internațional de la Reșița

Miercuri, 24 februarie, trupa Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad va fi prezentă pe scena teatrului din Reșița, cu piesa „Dureri fantomă” de Vasili Sigarev, regizată de Radu Ghilaș. Nu va fi o simplă reprezentație, ci una specială, în cadrul Festivalului Internațional „Scena ca o stradă”, ediția a II-a.

În perioada 15-25 februarie, publicul prezent la festival va putea viziona 22 de spectacole interpretate de actori români dar și străini. Vor evolua trupe ale unor teatre din Galați, Vâlcea, Oradea, Bacău, Deva, Târgu Mureș, Sibiu, București, Târgu Jiu, Sighișoara, Petroșani, Târgoviște, Satu – Mare, Piatra Neamț, dar și actori din Serbia, Croația, Republica Moldova și Austria.

Spectacolul, a cărui premieră a avut loc la Teatrul „Victor Ion Popa” pe 18 aprilie, s-a bucurat de un real succes în rândul publicului spectator, iar criticile de specialitate au fost favorabile. Nu întâmplător, piesa a fost aleasă pentru a fi prezentată în cadrul unui festival valoros de teatru, cum pare a fi cel de la Reșița. Regizorul Radu Ghilaș și-a propus imediat după premieră să ducă spectacolul în acest festival și a reușit. Speră ca actorii Oana Pavalache, George Sobolevschi, Sergiu Moraru (cel care a debutat cu acest rol), Sorin Ghiorghe și fetița Bianca Postolache să cucerească juriul festivalului. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button