AdministratieSocial

După ce oamenilor li s-a acrit de atâta așteptare – Solomon se împăunează în fața bârlădenilor cu o investiție promisă acum 12 ani

de Simona MIHĂILĂ

* Atât le-a luat pesediștilor să găsească o soluție pentru cele mai prăpădite cartiere ale Bârladului – Podeni și Munteni. Numai că, după atâta amar de vreme în care o sumedenie de alte localități din țară au înflorit datorită fondurilor europene atrase de edili isteți, pesediștilor de la Bârlad le-a venit ”geniala” idee a împrumutului bancar. Și acela făcut după trei campanii electorale în care cetățenii au ascultat aceleași și aceleași promisiuni.

Nicio ședință de Consiliu Local la Bârlad fără ca deputatul Adrian Solomon să nu fie prezent. Aflat în plină campanie electorală pentru cucerirea fotoliului de primar, președintele PSD Bârlad nu ratează nicio ocazie care presupune camere de luat vederi și microfoane.
Așa cum a fost și ședința extraordinară de vineri, când candidatul pesedist s-a folosit de ordinea de zi spre a se împăuna în fața alegătorilor. Proiectul de hotărâre de care s-a agățat pentru a-și spori popularitatea a fost cel referitor la introducerea rețelei de canalizare menajeră în cartierele Munteni și Podeni, lucrare prognozată pentru anul în curs.
După ce consilierii au aprobat proiectul, candidatul Solomon a simțit nevoia să onoreze momentul cu un discurs bombastic, în care nu a ezitat să sugereze că imaginea sa și a pesediștilor este strâns legată de această „reușită”.
„Vă mulțumesc că ați aprobat unul dintre cele mai importante proiecte de investiții din municipiul Bârlad, astfel încât toate străzile din Munteni și Podeni să beneficieze de această utilitate care, în secolul nostru este normalitate, dar pentru noi este excepție”, și-a început Adrian Solomon cuvântarea.

Campanii diferite, același refren

E foarte probabil ca Solomon să își închipuie că pentru locuitorii cartierelor asta să fie o nesperată și plăcut surprinzătoare veste. Candidatul pesedist mizează, evident, pe memoria scurtă a miilor de oameni care locuiesc în aceste două năpăstuite cartiere din Bârlad. Speră, după cum se vede, că cetățenii au uitat de ce au votat PSD și în urmă cu 12 ani, și în urmă cu 8, dar și în urmă cu 4 ani.
Or fi uitat bieții oameni motivul pentru care au pus ștampila pe numele „Adrian Solomon” când l-au trimis în Parlamentul României nădăjduind în fiecare din cei 8 ani în care și-a ridicat leafă de acolo, să le bage canalizare pe stradă.
solomonica_vorbesteOr fi uitat cetățenii din Munteni și din Podeni, și poate el însuși a uitat, de „carnețelul lui Solomon”, vestit pentru notițele pe care acesta și le lua la întâlnirile de cartier din campania lui 2004. Îi amintim noi cum și-a notat acolo, printre altele, că „echipa PSD” va repara strada Tutovei, Sucidava, Buridava, Vulturilor, Lunei, Soarelui etc., că va introduce canalizare menajeră, va asfalta și pe deal și pe vale și toate vor fi ca pe Tărâmul fermecat. Cu o condiție: PSD să câștige alegerile din 2004.
Le-a câștigat pe toate de atunci, iar străzile cu pricina arată la fel.
Și iată că, după 12 ani în care fondurile europene sunt asul din mâneca oricărui edil cu creier, geniala „echipă PSD” descoperă împrumutul la bancă. Căci investiția ce urmează în cele două cartiere se face cu un tardiv credit la CEC, care va fi rambursat – din taxele și impozitele bârlădenilor, ca să fim clari – în termen de 10 ani. Iar PSD mai vrea si aplauze pentru asta!

Lipsa condițiilor de trai – izvor nesecat de inspirație pentru promisiuni electorale

Continuând pe aceeași linie a discursurilor demagogice, Solomon a scos din sacul prăfuit al promisiunilor de campanie, o alta inspirată de sărăcia și mizeria traiului din Bârlad, în care oamenii sunt ținuți înadins.
Poftiți mostră: „Va fi construituit și un GAL, în care autoritatea locală este liderul, astfel încât să putem merge, în paralel, și cu absorbția de fonduri europene pentru asfaltarea străzilor din Munteni și Podeni. Degeaba vom face canalizare, dacă acele străzi vor rămâne în continuare în noroaie. Sper că împreună cu toți cei de față și toți cei viitori, să depunem eforturi deosebite, pentru ca, în doi trei ani, și cartierele acestea să fie cu adevărat râvnite de orice bârlădean care vrea să se mute la casă sau vrea să-și construiască o casă”.
Așteptăm cu real interes „depunerea de eforturi deosebite”.

Related Articles

8 Comments

  1. Uitati-va la el, ce fata de manelist are! Oare cu ce au gresit barladenii, sa aiba parte de un asemenea personaj, care face si desface tot, la nivel de primărie. Sper sa-l vada si cei in masura, cu privire la hotiile pe care le-a facut. Pana in vara, ar fi ceva timp pentru a se ocupa si de el si sa-i de-a comanda de-o pereche de bratari noi, pe masura sa, ca na, este si marisor, saracul.

  2. daca oamenii din Birlad voteaza ca primar pe acest mascarici,se merita sa cerem azil in BANGLADEJ ,KHENIA,…. sigur e mai bine.
    cei care megeti la vot ganditiva ce a facut PSD pt. voi si pt. copiii vostri.
    vedeti ca totii puscariasii mari sunt din PSD(prim ministru).
    curve cu doua fete-ba vrem gaze de sist ba nu vrem,nu mai pot ei de birladeni.

  3. Cum!? Nici un cuvânt despre proiectul extracției gazelor de șist? Nu pot să cred….

Back to top button