InvatamantSocial

Tabăra de la Poiana Căprioarei, ocupată aproape în totalitate pe toată perioada verii de către elevi de la cluburile sportive

Tabăra pentru elevi de la Poiana Căprioarei, singura, de altfel, din județ care mai funcționează, este ocupată aproape în totalitate pe perioada verii de către școlari de cluburile sportive din Vaslui și Bârlad. Direcția Județeană pentru Sport și Tineret intenționează să organizeze acolo și competiții de orientare turistică.

Tabăra de la Poiana Căprioarei, situată la 15 kilometri de municipiul Vaslui, are căutare mare pe perioada verii. Deja cele 42 de locuri sunt ocupate în procent de 80% pe toată perioada sezonului cald, fiind așteptați sute de elevi din județ și nu numai.

Suntem în discuții cu cei din conducerile cluburilor sportive, a Liceului cu Program Sportiv Vaslui și deja există planificări pentru perioada sezonului cald în vederea efectuării unor cantonamente în tabără. Avem disponibile 42 de locuri, însă ne dorim să mai extindem pe viitor și, prin investițiile pe care le vom realiza, să facem tabăra și mai atractivă”, a declarat directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport, Radu Tatu.

În viitorul apropiat, DJST Vaslui intenționează să organizeze și competiții de orientare turistică în pădurile din împrejurimi. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button