JustitieSocial

Poliția Județeană rămâne fără șefi, după pensionarea pe capete a acestora

Un număr de 53 de polițiști vasluieni au solicitat încetarea raporturilor de serviciu în baza noii legi a pensiilor militare de stat, printre aceștia aflându-se fostul șef al Poliției Județene, Mihai Carp, singurul adjunct al acestuia, Cătălin Popa, precum și mai mulți șefi de servicii și birouri.

Noua lege a pensiilor militare de stat a încins mințile polițiștilor vasluieni. Aproape 10% din angajații Poliției Județene Vaslui și-au depus cererile de concediere, în baza Legii 223/2015 și a Legii 360/2002 privind Statutul Polițistului. Mulți dintre cei care au ieșit la pensie sau o vor face în perioada imediat următoare sunt șefii unor structuri importante din cadrul poliției vasluiene. Astfel, cel care a condus Inspectoratul Județean în ultimii zece ani, comisarul-șef Mihai Carp, a încetat raporturile cu instituția, la fel ca și comandantul Poliției Municipale Vaslui, Constantin Galescu. De asemenea, le-a fost aprobată cererea de pensionare altor doi șefi de structuri, respectiv Ioan Vîrlan, fostul șef al Serviciului Rutier și Viorel Scutaru, fostul șef al Biroului Criminalistic al Poliției Municipale Bârlad.

„Alți patru comisari-șefi au solicitat încetarea raporturilor de serviciu începând cu data de 14 martie, cererile lor fiind înaintate la București spre aprobare. Este vorba de adjunctul inspectorului șef al IPJ Vaslui, Cătălin Popa, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Grișa Mititelu, șeful Serviciului Comunicații și Informatică, Tudor Bordeianu, și șeful Serviciului Logistică, Adrian Liviță”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Ștefan Sofronie.

Solicitările de ieșire la pensie a celor 53 de polițiști vasluieni coincid cu trimiterea în judecată, pentru fapte de corupție, a 11 ofițeri și subofițeri, cu două excepții toți din cadrul Poliției Județene Vaslui. Printre aceștia se află și fostul șef al instituției, Mihai Carp, și cel al Serviciului Rutier, Ioan Vîrlan, ambii regăsindu-se printre ci care au depus cereri de pensionare. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button