Social

Ce facem când preotul ne arată la geam farfuria cu mâncare și ne cere să-i deschidem ușa! – Protopopul Lăiu suspectat de enoriași că vrea să le fure casa

Evenimentele nedorite produse în unele mânăstiri și biserici din țară și implicarea unor fețe bisericești în diverse scandaluri au condus odată cu mediatizarea lor la scăderea încrederii în reprezentanții bisericii. S-a ajuns ca atunci când preoții vor să ajute anumite categorii de enoriași mai defavorizate se izbesc de un val de suspiciuni, gestul lor fiind suspectat că ar ascunde interese meschine.

„În ultimii ani, am alcătuit o listă cu persoanele din parohia mea, care au cu adevărat nevoie de sprijin material și spiritual. Am avut surpriza neplăcută de a constata că unii enoriași au devenit suspicioși pentru că le duceam periodic alimente și chiar le cumpăram medicamentele de pe rețetă cu bani din parohie. N-au înțeles acțiunile noastre umanitare și creștinești și au crezut că urmărim să le luăm casa. Am aflat asta ulterior de la vecini sau de la rudele lor”, a declarat protopopul de Bârlad Vasile Lăiu.

Postul Paștelui a început și odată cu el, conform rânduielilor, și slujbele de pomenire a morților. În fiecare sâmbătă, bârlădenii duc mâncare la biserică, pe care o dau de pomană după ce preoții o binecuvântează.

„Se adună cantități mari de pâine, colaci și alte produse alimentare pe care preoții le împart săracilor. Este o formă de ajutor pe care Biserica, mai ales în acest post, îl oferă credincioșilor neputincioși, singuri sau bolnavi. Oamenii vin să-și pomenească morții cu hrană curată, bună de consum și nu avem nicio îndoială în acest sens. O împărțim celor aflați în nevoie”, a mai spus părintele Lăiu.

Reprezentanții Bisericii întâmpină în ultima perioadă greutăți atunci când vor să facă donații din sfera produselor alimentare. În ultimul timp, din cauza normelor sanitare impuse, care prevăd obligativitatea prezentării unor certificate sanitar – veterinare, Biserica nu mai poate ajuta cu produse alimentare azilurile, spitalele și cantinele pentru că nu posedă aceste certificate. Alimentele obținute din donații provin de la persoane fizice care nu au aceste documente. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

2 Comments

  1. si faceti bine si publicati toate comentariile,asa este corect,daca sunteti cine sustineti ca sunteti

  2. Ce facem cand un preot dintr-o comuna apropiata de Barlad ,acum ceva saptamani in urma a perceput taxa de imormantare oamenilor care au strans mana de la mana de la ei si primarie sa imormanteze o persoana care fuseses foarte saraca si nu avea pe nimeni?Sa-l mai numim om ?

Back to top button