Buzatu atacă: „Propunerea lui Zgonea, de retragere a lui Dragnea, pare de neînțeles pentru muritori”
Președintele Organizației Județene Vaslui a PSD, Dumitru Buzatu, îl ironizează pe președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care a i-a sugerat lui Liviu Dragnea retragerea de la conducerea partidului, afirmând că propunerea sa pare de neînțeles pentru muritori.
Sugestia lui Valeriu Zgonea, de retragere a lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD, este ironizată de către liderul social-democraților vasluieni, Dumitru Buzatu, care consideră că partidul nu-l merită pe președintele Camerei Deputaților după afirmațiile făcute. De altfel, președintele PSD Vaslui l-a ironizat pe Zgonea, susținând că propunerea sare pare de neînțeles pentru muritori.
„Domnul Valeriu Zgonea este un om politic de foarte mare anvergură și, din această cauză, propunerea sa (n.r.-de retragere a lui Liviu Dragnea de la conducerea PSD) pare de neînțeles pentru muritori. După părerea mea, nu-l merităm și vom vedea ce putem face în această situație”, a declarat președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.
Liderul social-democraților vasluieni a refuzat însă să facă, în mod direct, vreo declarație legată de o eventuală demisie a lui Liviu Dragnea din fruntea PSD. (Ionuț PREDA)