JustitieSocial

Viteza excesivă a omorât un tânăr de numai 21 de ani!

de Răzvan CĂLIN

Acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent cu mașina de un copac de pe marginea drumului.

Accident rutier teribil petrecut sâmbătă (23 aprilie) seara pe raza comunei Vinderei: un autoturism scăpat de sub control s-a ciocnit violent de un copac provocând decesul aproape instantaneu al șoferului.

Tragedia s-a petrecut în jurul orei 19.30, pe Drumul Comunal (DC) 74, la ieșirea din satul Tălășmani, către satul Obârșeni. Victima este un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în orașul Tîrgu Bujor, județul Galați.

”Din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, șoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea șoselei. În urma impactului violent, tânărul a fost proiectat din autoturism în exterior”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Din păcate, cadrele medicale de pe ambulanța sosită la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul conducătorului auto. Practic, impactul a fost atât de violent încât acesta a decedat pe loc. Anchetatorii au mai stabilit că în momentul producerii accidentului, șoferul nu purta centura de siguranță.

Se pare că tânărul se îndrepta către niște prieteni din satul Obârșeni cu care intenționa să petreacă week-end-ul.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Related Articles

Back to top button