Monden

După un an de adulter, Răzvan Simion a scăpat-o pe Lidia Buble de eticheta de amantă. A divorțat la notar!

Lipsa de timp și, probabil, sepranța că a putea reveni în sânul familiei pe care a construit-o alături de Diana, femeia de care s-a îndrăgostit la prima vedere acum 16 ani, l-au determinat pe Simion să tot amâne separarea oficială. Aceasta s-a produs însă, la începutul lunii.

Lidia Buble poate răsufla ușurată. După aproape un an de iubire adulterină, cântăreața se poate lăuda că îl are pe Răzvan Simion numai pentru ea căci, recent, acesta a redevenit un bărbat liber. Potrivit aproppiaților lui, matinalul de la Antena 1 a divorțat la notar de Diana, femeia cu care a fost căsătorit 13 ani și cu care are doi copii. Așa cum prevede legea, cererea a fost depusă în urmă cu mai bine de o lună și mariajul s-a desfăcut la primul termen stabilit, semn că cei doi foști soți s-au înțeles asupra tuturor aspectelor privind partajul și custodia minorilor.

Simion a ajuns însă la notar abia după ce a înlăturat orice posibilitate de a se întoarce acasă și s-a convins că drumul său nu mai este comun cu cel al Dianei.

S-a convins că nu e cale de întoarcere

Așa cum Libertatea a relatat în exclusivitate, antenistul a petrecut atât ”Ziua Îndrăgostiților” cât și ”Ziua Femeii” cu nevasta, două ocazii care le-au demonstrat, spun apropiații lor, că o împăcare ar fi sortită eșecului. Abia după aceste două momente, Simion a găsit timpul necesar pentru a pune pe hârtie, împreună cu Diana, tot ce le-a trebuit pentru încheierea socotelilor.

Și astfel, Lidia Buble s-a transformat, în sfârșit, din amantă în iubită oficială și, cine știe, poate, în curând, logodnică.

A fost dragoste la prima vedere

Când s-au cunoscut, în 2000, la Reșița, Diana și Răzvan aveau 22 de ani. Amândoi au povestit că totul a fost ca în povești, că s-au îndrăgostit din prima clipă. În 2003 erau deja căsătoriți, s-au mutat în București, iar un an mai târziu apărea Ianca, fetița lor, un copil dorit și așteptat. În tot acest timp, Diana s-a implicat activ în promovarea și consolidarea succesului cuplului Răzvan și Dani, stratgii care au dat roade. Câțiva ani mai târziu, Tudor le-a completat viața, dar, se pare, pentru Răzvan nu a fost suficient. Anul trecut, matinalul a părăsit căminul conjugal și a început o viață nouă alături de Lidia.

Sursa: libertatea.ro

Related Articles

Back to top button