La Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, instituție care are curte comună cu Liceul "Kogalniceanu'', se fumează ca pe stradă
În cazul instituțiilor, altele decât cele sanitare și de învățământ, legea 15/2016 interzice fumatul doar în spațiile închise, adică în clădiri. Aceeași lege interzice complet fumatul, inclusiv în curți, în cazul unităților de învățământ și a celor sanitare. În termeni legali, ISJ nu este o unitate de învățământ ci o structură descentralizată a Ministerului Educației, fapt pentru care în curtea acestei instituții inspectorii ar putea fuma fără probleme. Problema este că ISJ Vaslui împarte aceeași curte cu Liceul „Mihail Kogălniceanu” și Centrul Județean de Resure și Asistență Educațională (CJRAE), iar elevii folosesc poarta de acces a ISJ Vaslui pentru a ajunge la ore sau la CJRAE. Cu acordul conducerii ISJ la intrarea instituției s-a montat chiar o tavă cu nisip, pentru mucuri de țigară.
Sancțiunile sunt mari, pentru structurile cu personalitate juridică cum este cazul ISJ, o primă abatere de la prevederile legale se sancționează cu 5.000 de lei și cu 10.000 de lei la o a doua abatere. La o a treia abatere, legiuitorul a stabilit o amendă de 15.000 de lei plus închiderea unității. Potrivit unui ghid redactat de Guvernul României privind aplicarea Legii 15/2016, sancțiunile acestea pot fi aplicate de Poliția Locală, Jandarmerie, Poliția Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Legea antifumat a apărut în luna martie, dată de la care amenzi pentru fumat au primit doar micii proprietari de baruri și bodegi. Mai mult, fumatul în aceste unități școlare și spitalicești este considerat o abatere disciplinară gravă și se sancționează de către șeful unității, începând cu avertisment și până la desfacerea contractului de muncă al salariatului care încalcă legea.
Acum o săptămână, semnalam faptul că se bea și se fumează în curtea Spitalului Județean de Urgență Vaslui, chiar la intrarea în Unitatea Primire Urgențe. Faptul că încă se fumează în instituții, la mai bine de două luni de la data apariției Legii 16/2016, crează o imagine negativă atât asupra instituțiilor cu salariați ce nu respectă legea, cât și a autorităților care ar trebui să îi sancționeze pe cei care o încalcă. (Bogdan RUSU)