Invatamant

Gradații de merit pentru directori la limita „corigenței”

În cazul mai multor directori de școli din județ, Inspectoratului Școlar Județean Vaslui a premiat neperformanța managerială cu gradații de merit. Nefiind vorba de bani din buzunarele conducerii educației vasluiene, s-a ajuns în situația ca managerii de nota 5 să fie stimulați în viitorii 5 ani, cu sporuri lunare de 25% din salariul de bază.

Spre deosebire de anul trecut, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui a dublat numărul de gradații de merit acordate personalului de conducere. Astfel, de acest stimulent s-au bucurat mai mulți manageri care nu s-au remarcat niciodată prin activități demne de luat în seamă. Potrivit listei finale a beneficiarilor de gradații de merit afișată de ISJ, patru directori de unități de învățământ din județ, care au primit la evaluarea dosarelor pentru gradație punctaje de 51,50 – 65,60- 66,10 și 66,60 vor beneficia de un spor de 25% la salariul de bază, timp de 5 ani, deși nu s-au remarcat cu nimic în activitate. Anul acesta, numărul total de salariați cu funcții de conducere premiați de ISJ a fost de 12, dublu față de numărul de beneficiari din 2015. De asemenea, în 2015, cele mai mici punctaje înregistrate de directorii gradați au fost de 57,60 și 69,75.

Din moment ce managerii de unități de învățământ au, în medie, salarii nete de peste 2.000 de lei, gradațiile primite sunt o adevărată mană cerească, mai ales că pentru a o obține unii nu s-au implicat prea mult în activitatea de management. Cei vizați au obținut jumătate dintr-un maxim de 100 de puncte (din fișa de evaluare). Este ca și cum s-ar acorda premiul I unui elev cu media 5 de ani de zile.

De asemenea, mai multe cadre didactice cu funcții de predare au contestat faptul că ISJ le-a respins dosarele depuse în vederea evaluării, în ciuda faptului că metodologia de acordare a gradațiilor de merit în 2016 nu prevede acest lucru. În urma soluționării contestațiilor, niciunul dintre contestatari nu a avut câștig de cauză. Printre contestatari, s-a numărat profesoara Georgiana Elena Mironescu, care predă educație fizică la Școala nr.1 „Alexandru Ioan Cuza” din Vaslui, căreia i s-a respins dosarul depus, deoarece i-a lipsit un act pe care directorul ar fi trebuit să îl depună la dosar. Aparent, acest document ar fi fost inclus în documentele profesoarei Mironescu, fiind pierdut însă la nivelul ISJ. Inițial profesoara Mironescu a depus o contestație la ISJ, apoi s-a adresat sindicatului Didactica pentru a i se face dreptate. Intimidată și supusă la presiuni, Georgiana Mironescu și-a retras cererea de contestație. În cazul profesoarei Mironescu, Sindicatul „Didactica” Vaslui nu mai poate face nimic. Rămâne însă de văzut câți dintre cei ale căror drepturi au fost anulate ilegal de ISJ vor dori să se se adreseze instanței. (Bogdan RUSU)

Related Articles

Back to top button