Locurile I si II pentru selecționatele de fotbal feminin ale AJF Vaslui
Concursul „Fotbal și Feminitate” 2016 a fost un prilej bun de a demonstra valoarea fotbalistelor vasluiene, care au cules laurii regiunii Moldova în prima etapă. Deși nu au avut de partea lor experiența omoloagelor din Iași și Suceava, vasluiencele au cucerit podiumul după ce au practicat un fotbal spectaculos.
Echipa de fete U12 (născute în anul 2003 și mai mici), sub îndrumarea profesorului Marius Păcuraru, a cucerit prima pozitie la faza zonală, după ce a învins Iași cu 2 – 1 și a remizat cu gazda Suceava. Din echipă au făcut parte Ștefania Alexandra Ceobanu , Nacha Cristiana Paraschiv, Solita Mihaela Tăbăcariu , Bianca Gabriela Lazăr, Mara Danisia Maxim, Andra Popoiu, Teodora Apetri, Ana Apetri , Laura Stanciuc , Dumitrița Buraga. Acestea sunt eleve la Școala Gimnazială nr 4 “Elena-Cuza” Vaslui, Școala Gimnazială nr 8 “Alexandra Nechita” Vaslui și Școala Gimnazială “Ștefan Ciobotărașu” Lipovăț.
Echipa de fete U14 (născute în anul 2001 și mai mici) a obținut al doilea loc pe podium după ce a învins echipa Iașului cu 2 – 1 și au pierdut cu 1-2 în fața Sucevei. Sub îndrumarea profesorului Daniel Epure au evoluat Cosmina Grigoriu, Larisa Valentina Grigore , Ștefania Grigoraș, Iuliana Ciuraru, Mara Racu, Ioana Pandichi, Danisia Munteanu, Alexandra Ninu, Andreea Maria Ciucă și Georgiana Mădălina Harnagea. Ocupantele locului secund al podiumului sunt eleve la Școala Gimnazială nr 4 „Elena-Cuza” Vaslui, Școala Gimnaziala “Mihai Eminescu” Laza și Școala Gimnazială „Ștefan Ciobotărașu” Lipovăț.
În luna septembrie vor avea loc celelalte două etape, dintre care una va fi la Vaslui, iar în octombrie va fi faza finală. (George PROCA)