Comandantul ISU Vaslui, Neculai Olaru, pune cascheta în cui după 12 ani de șefie
Comandantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Neculai Olaru, a decis să pună cascheta în cui și să iasă la pensie, la vârsta de 53 de ani, după ce, în ultimii 12 ani, a condus una dintre instituțiile cu cele mai dificile activități, cele de salvare de vieți și bunuri.
După 12 ani în fruntea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, colonelul Neculai Olaru iese la pensie în această săptămână, după ce superiorii i-au aprobat ordinul de trecere în rezervă. Șeful celor peste 500 de pompieri vasluieni depusese de ceva vreme cererea de pensionare, încercând să profite, ca mulți alți ofițeri din județ, de legea care le oferă o serie de facilități, cea mai importantă fiind a cuantumului pensiei. Locul lui Olaru la cârma ISU Vaslui va fi luat de către prim-adjunctul instituției, Gheorghe Blagoci, care va fi numit prin delegație pe post, deși se vehicula cu nu prea este agreat de anumiți șefi de la județ.
Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Pompieri în 1987, Neculai Olaru și-a început activitate la Grupul de Pompieri Vaslui chiar în acel an. După obținerea licenței la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al.I. Cuza” Iași și finalizarea cursurilor post-universitare de management din cadrul Ministerului de Interne, a preluat, din decembrie 2004, frâiele ISU Vaslui, instituție pe care condus-o până astăzi. Ca o recunoștință pentru modul cum a gestionat situațiile de urgență, colonelul Olaru a fost recompensat de către președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Bărbăție și credință”, în grad de cavaler. (Ionuț PREDA)