Avântul Zăpodeni ar putea deveni campioana Ligii a V-a în urma unei contestații. Pe teren, Victoria 2013 Muntenii de Jos a învins clar, scor 7 – 3
Campioana Ligii a V-a s-ar putea decide după o victorie la „masa verde”, după ce Avântul Zăpodeni a contestat folosirea unui jucător de către echipa oaspete, în meciul pierdut cu 3 – 7 în fata formației Victoria 2013 Muntenii de Jos. Portarul gazdelor a avut o zi de coșmar, iar cele mai multe șuturi trimise pe spațiul porții au devenit goluri. Rezultatul oficial al derby-ului primelor doua clasate în Liga a V-a va fi stabilit sau omologat printr-o decizie definitiva a Comisiei de Etica si Disciplina din cadrul Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui astăzi sau mâine. Festivitatea de premiere va avea loc după clarificarea rezultatului final și stabilirea campioanei. Avântul Zăpodeni a avut câștig de cauză într-o situație similară, cu Racova Pușcași în mini play-off. Au pierdut pe teren cu 3 – 6 (0 – 2), dar au făcut contestație și Comisia de Etica si Disciplina din cadrul AJF Vaslui le-a dat câștig de cauză. Astfel au participat în play-off de pe prima poziție și au beneficiat de un adversar mai facil.
În perioada august – septembrie va avea loc la Fălciu Supercupa, iar campioana Ligii a V-a ar putea lupta pentru trofeu. Pentru un plus de spectaculozitate, AJF Vaslui dorește să organizeze competiția sub format TIM CUP, pentru ca învingătoarea să fie de drept campioana Vasluiului. Astfel vrea să invite la competiție și învingătoarea din Liga a V-a alături de Vitis Șuletea (câștigătoarea din Cupă) și Pajura Huși (câștigătoare a Ligii a IV-a). Cele trei echipe ar urma să joace câte o repriză fiecare cu fiecare. Această inițiativă este în stadiu de proiect și urmează să fie analizata în profunzime în Comitetul Executiv în perioada imediat următoare. Cu ocazia Supercupei vor avea loc și concursuri de lovituri libere și penalty-uri, unde vor fi invitate echipele participante în competițiile organizate de AJF Vaslui și toți apropiații fenomenului fotbalistic din Vaslui. (George PROCA)