Social

Garnizoana Bârlad are un nou comandant!

de Răzvan CĂLIN

De ieri, colonelul Marcel Mergeanu a preluat comanda Regimentului 52 Artilerie Mixtă ”General Alexandru Tell” Bârlad.

Marți, 12 iulie, pe platoul de ceremonii al Regimentului 52 Artilerie Mixtă ”General Alexandru Tell” din Bârlad (UM 01458) s-a derulat festivitatea de învestire a noului comandant al acestei importante unități militare: colonelul Marcel Mergeanu.

La festivitate au participat reprezentanți ai autorităților locale, iar din partea eșaloanelor superioare a fost prezent generalul maior doctor Lucian Petrică Foca, comandantul Diviziei 2 Infanterie ”Getica”. După citirea ordinului de numire în fruntea unității militare bârlădene a colonelului Mergeanu și o succintă prezentare a cv-ului acestuia, a avut loc predarea/primirea drapelului de luptă a unității. Ceremonialul s-a încheiat cu tradiționala defilare a trupelor regimentului bârlădean.

Odată cu numirea sa în fruntea Regimentului 52 Artilerie Mixtă ”General Alexandru Tell”, colonelul Mergeanu devine automat, conform unei cutume mai vechi, și comandantul Garnizoanei Bârlad. Originar din Brăila, colonelul Mergeanu este unul dintre ofițerii de carieră ai Armatei Române, ce a deținut până în prezent diferite funcții de comandă în fruntea unor unități de elită din țară.

Până în momentul de față, comanda Regimentului 52 Artilerie Mixtă ”General Alexandru Tell” din Bârlad a fost asigurată, interimar, de colonelul Nicolae Florin Prunău, care a preluat această funcție la începutul lunii aprilie de la colonelul Constantin Valentin Bordei.

Related Articles

Back to top button