Social

Asociația A. F.I., gata să-și înceapă activitatea

După ce, în urmă cu zece zile, câteva femei curajoase din Bârlad au discutat în principiu înființarea unei asociații de femei, joi 14 iulie, s-au reîntâlnit pentru a pune bazele asociației. Au fost stabilite numele acestei asociații, conducerea, statutul, obiectivele și domeniile de activitate ale acesteia. În cele din urmă, membrele fondatoare au stabilit AFI 2ca asociația sa-și desfășoare activitatea sub numele „A. F.I.” – Asociația Femeilor Întreprinzătoare. Ca președintă a asociației a fost aleasă Mioara Timofte, inițiatoarea proiectului, iar Silvia Adamecz și Carolina Boroș vor fi vicepreședintele A. F.I.. Director executiv al asociației este Dana Tiron, iar Consiliul Director cuprinde, pe lângă președinte și vicepreședinți, și șapte membre – Mirela Saidi, Carmen Bularda, Lăcrămioara Menciu, Lidia Vizureanu, Dana Tudor, Mioara Popa și Carmen Filiche.

„A fost un prim pas, asociația urmând a fi înregistrată, zilele acestea, la Judecătorie. Scopul pentru care a luat ființă această asociație de femei este să ajute cât poate de mult orașul. Domeniile în care vom acționa sunt: educația, cultura, sănătatea și domeniul social. Ne punem speranțe în accesarea de fonduri europene. Sunt câteva axe de finanțare pentru care va trebui să întocmim foarte repede proiecte în domenii ca incluziune socială și combaterea sărăciei, reducerea abandonului școlar prin stimularea elevilor din medii defavorizate, conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural, precum și dezvoltarea infrastructurii sociale. Avem planuri mari, pentru care va trebui să muncim mult, dar dacă vom reuși să obținem finanțare doar pentru un singur proiect, ar fi un lucru extraordinar. Putem și noi, femeile, să ajutăm la dezvoltarea orașului alături de administrația locală și alte instituții”, ne-a declarat Mioara Timofte, președinta A. F.I.

Asociația Femeilor Întreprinzătoare din Bârlad are ușa deschisă pentru toate femeile care doresc să devină membre, dar nu pe principiul cantității ci al calității. Membrele A. F.I. vor trebui să aibă o contribuție concretă la îndeplinirea obiectivelor propuse. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button