Femeia în vârstă de 81 de ani, batjocorită pe patul de moarte de un vecin oligofren, a murit în secția de Terapie Intensivă vineri noaptea, la mai puțin de o zi de când fusese adusă cu ambulanța.
Bătrâna suferea de mai multe afecțiuni, fapt pentru care familia se pregătea de înmormântare și îi ținea lumânarea.
„Pacienta a ieșit din comă după ce a fost internată în secția de Terapie Intensivă, dar, ulterior, starea ei s-a agravat și a survenit decesul, noaptea la ora 1.30. Suferea de insuficiență cardiacă, diabet, era insulino-dependentă, dar și de boală cronică renală în stadiul IV, diagnostice destul de grave”, a declarat dr. Ioan Chilinciuc, șeful secției ATI din cadrul spitalului „Elena Beldiman”.
Trupul femeii a fost transferat la compartimentul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului. Pentru că medicul legist Sergiu Săvinescu din Bârlad este în concediu, examenul anatomopatologic va fi făcut de un medic legist din Vaslui.
Bătrâna era diabetică și fusese diagnosticată și cu ciroză. În cursul serii de miercuri, 20 iulie, femeii i s-a făcut rău și în scurt timp a intrat în comă hipoglicemică. Familia bătrânei s-a speriat și rudele sale, convinse că aceasta își trăiește ultimele clipe din viață, au început imediat pregătirile pentru a o înhuma creștinește odată ce își va da sufletul. Așa se face că rudele au vegheat la căpătâiul bătrânei în permanență, ținându-i lumânarea așa cum prevede datina creștină.
Numai că joi, pe la orele amiezei, bătrâna a rămas nesupravegheată, rudele lăsând, se pare, un consătean, în vârstă de 47 de ani, să o vegheze și să-i țină lumânarea în cazul în care și-ar fi dat sufletul. Însă, câteva minute mai târziu, rudele au revenit în camera bătrânei și atunci au dat cu ochii peste un tablou înfiorător. Din momentul în care individul a rămas singur cu bătrâna muribundă în cameră, a tăbărât pe aceasta și fără să-i pese de starea în care se afla biata femeie, a violat-o. Anchetatorii au descoperit ulterior că fapta a fost comisă cu sadism, căci bătrâna a fost descoperită zăcând plină de sânge. Printre altele, ambulanțierii sosiți la fața locului au descoperit că femeia suferise o ruptură de perineu, provocată de individul respectiv.
Trebuie spus că suspectul este cunoscut în sat ca fiind bolnav psihic. După ce i s-au acordat primele îngrijiri la fața locului, bătrâna a fost transportată și internată la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad. Femeia își revenise din comă, era conștientă, însă nu știa ce i se întâmplase.
Poliția efectuează o anchetă în acest sens.