National

O alpinistă româncă dată dispărută de 10 zile în Nepal a fost găsită moartă

Adina Monica Popescu, alpinista româncă care era dată dispărută în Nepal de aproximativ zece zile, a fost găsită moartă, relatează Kathmandu Post. 

Poliția a demarat o operațiune de căutare după ce s-a constatat că Adina Popescu lipsește de mai mult de o săptămână.

Aceasta a fost găsită moartă dumnică noapte, la confluența râurilor So Ooi și Modi, potrivit unui responsabil local.

Există informații contradictorii cu privire la data în care a fost văzută fata ultima oară.

Potrivit Kathmandu Post, aceasta ar fi fost văzută ultima oară pe data de 16 iulie, când plecase din localitatea Chumrung spre Bazarul Syaauli. Pe de altă parte, Review Nepal anunță că ea ar fi ajuns în Nepal pe data de 11 iulie și a fost văzută ultima oară în zona Chomrung pe data de 14 iulie. Adina trebuia să se întoarcă la București pe data de 18 iulie.

Poliția a inițiat o anchetă privind moartea misterioasă a fetei.

Sursa; mediafax.ro

Related Articles

Back to top button