Necazurile l-au făcut să-și curme singur viața!
de Răzvan CĂLIN
Un tânăr bârlădean s-a spânzurat într-o clădire părăsită din comuna Băcani.
Miercuri dimineață, proprietarul unei stâni din satul Băltățeni, comuna Băcani, a avut parte de o descoperire macabră. În jurul orei 7, omul a descoperit că într-o anexă dezafectată a stânii zăcea fără suflare un bărbat, atârnând într-un ștreang improvizat.
Alertați, polițiștii din comuna Băcani s-au deplasat la fața locului și au efectuat primele cercetări.
”Bărbatul avea 38 de ani, era din Bârlad și cu o zi înainte, adică pe 26 iulie, venise în vizită la mama sa, care locuiește în satul Băltățeni. Se pare că omul era foarte necăjit din cauza unor probleme personale și în seara zilei de 26 iulie a plecat de la locuința mamei sale. Atunci este, probabil, momentul în care a decis să-și pună capăt zilelor”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, de la Biroul Mass Media al IPJ Vaslui.
Trupul neînsuflețit a fost depus la Morga Bârlad, unde urmează a se efectua necropsia.