JustitieSocial

A crezut că poate scăpa de brațul legii, dar s-a înșelat!

de Răzvan CĂLIN

Un tânăr in Pochidia, care a omorât în bătaie un consătean, a fost prins de polițiști tocmai în județul Constanța.

Aurel C., un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna vasluiană Pochidia, a avut proasta inspirație de a crede că va scăpa nepedepsit pentru că și-a băgat în pământ un consătean.

Fapta a comis-o în vara anului trecut, însă anchetatorii au reușit să definitiveze cercetările abia la începutul lunii trecute. Astfel că pe 1 iulie 2016 Tribunalul Vaslui a dispus ca individul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Numai că, acesta a reușit să se sustragă oamenilor legii și a dispărut fără urmă.

”În consecință, a fost dat în urmărire națională. Pe 1 august polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, sprijiniți de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, l-au depistat pe raza județului Constanța pe Aurel C. El a fost  condus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vaslui”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Infracțiunea reținută în sarcina tânărului din Pochidia este loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În luna iulie 2015, el ar fi lovit (cu pumnii și cu picioarele, în zona capului) un bărbat, în vârstă de 27 ani. Urmare a leziunilor traumatice grave, victima a decedat la o unitate medicală din municipiul Iași.

Related Articles

Back to top button