Nu mai puțin de 12 vasluieni au promovat examenele de admitere ale Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”. Unul dintre ei a obținut cea mai mare medie la "Drept"
Examenele de admitere la Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” din București au luat sfârșit. Dintre cei 4.010 candidați înscriși, 795 au fost declarați admiși. Din județul Vaslui au fost declarați admiși 12 candidați, 9 la Facultatea de Poliție și 3 la Facultatea de Științe Juridice și Administrative – specializarea „Drept”. Cea mai mare medie obținută de un tânăr vasluian a fost 9,50, la Facultatea de Științe Juridice și Administrative – aceasta fiind și prima medie obținută la specializarea „Drept”.
În vederea reducerii deficitului de personal, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a aprobat începând cu acest an creșterea cifrei de școlarizare a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” cu 184 de locuri, de la 611 în 2015 la 795 de locuri în 2016.
Pentru a deveni studenți ai Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza” s-au înscris 4.010 tineri, concurența fiind de 5 candidați pe un singur loc. Dintre aceștia au reușit să promoveze probele sportive și examenele medicale 2.915 de candidați. Ulterior, în urma examenelor scrise au fost declarați admiși 795 de candidați.
Cea mai mare concurență a fost la Facultatea de Poliție, unde s-au înregistrat 12 candidați pe un singur loc. Cea mai mare medie obținută la această facultate a fost 9,50, iar cea mai mică medie a fost 8,50.
La Facultatea de Științe Juridice și Administrative – specializarea „Drept”, prima medie a fost 9,50 iar ultima persoană declarată admisă a obținut media 6,90. (George PROCA)