de Răzvan CĂLIN
Polițiștii din Murgeni anchetează în momentul de față un caz mai puțin obișnuit care a iscat tensiuni puternice între două familii de rromi din localitate. Familia Constantin îi acuză pe frații Călin Secretar și Toader Severin că i-ar fi obligat să le plătească câteva mii de euro drept taxă de protecție. Sau, mai bine zis, șpagă ca să li se permită să locuiască într-o casă pe care Ion Constantin (39 de ani) a cumpărat-o de ceva timp în satul Simila, comuna Zorleni. Cazul este unul destul încâlcit, căci, al rândul lor, cei învinuiți au reclamat că, în realitate, banii pe care i-au primit sunt de fapt un împrumut, cu camătă.
Totul a început în urmă cu circa patru luni, când Ion Constantin, ajutat de frații săi, a cumpărat o casă în satul Simila, comuna Zorleni. Deși cea mai mare parte a clanului Constantin locuiește în Murgeni, Ion s-a decis să se mute la Simila.
”Noi muncim în Anglia și am vrut să ne luăm o casă în Simila, ca să stăm acolo. Am găsit una, ne-am înțeles cu proprietarul și am făcut și acte de vânzare – cumpărare. Totul a fost bine până ce Călin Secretar și cu fratele lui Toader Severin au auzit că noi am cumpărat acolo. Ei locuiesc de mai mult timp în Simila, au vreo trei vile construite în sat. Au venit repede la mine și mi-au zis că înainte de a cumpăra aici trebuia să vin să vorbesc cu ei. Ba chiar s-au dus și la fostul proprietar și s-au luat de el că de ce ne-a vândut nouă”, a declarat, pentru Est News, Ion Constantin.
Taxă de protecție de 5.000 de euro, oferită de față cu un judecător țigănesc!
Cei din familia Constantin susțin că niciodată nu au avut probleme cu cei din gașca lui Călin Secretar. Brusc, relațiile dintre ei s-au tensionat în momentul în care Călin Secretar a aflat că și-au cumpărat și ei casă în Simila. Cumva, acesta a luat-o ca pe un afront că niște țigani de ai lor au ”îndrăznit” să se mute pe teritoriul controlat de el, fără să-i ceară voie. Așa că a trecut la acțiune, mai ceva ca în filmele cu și despre mafioți.
”Călin Secretar a venit repede la mine și mi-a zis că trebuie să-i plătesc 10.000 de euro, taxă de protecție ca să mă lase să locuiesc în casa din Simila. După aia, a mai scăzut din bani și a zis că să-i dau numai 5.000 de euro. Am vorbit și eu cu familia, cu frații mei, și am zis că decât să am necazuri, mai bine să-i dau banii ăștia. Noi nu vrem să avem probleme, noi muncim în Anglia ca să avem și noi casa noastră, să ne creștem copiii. Nu vrem probleme și de asta am și căzut de acord să plătim cei 5.000 de euro”, ne-a mai spus Ion Constantin.
Numai că, tranzacția s-a desfășurat în prezența unui așa numit judecător țigănesc, cel care, conform tradiției acestei etnii, are rolul de a judeca și aplana diferendele apărute între membrii comunității. Așa se face că ”businessul” a fost efectuat și ”parafat” de Constantin Sandu, judecător țigănesc cu ”acte în regulă”.
”Cam după o lună după ce am cumpărat casa, am ajuns la înțelegere cu Călin Secretar și ne-am întâlnit și i-am dat 5.000 de euro. De față a fost și Constantin Sandu, judecător țigănesc de-al nostru. Că prin el am făcut tot. El i-a întrebat pe alde Călin Secretar: ”Ce-aveți, mă, cu băiatu’ acesta?”. ”Păi, trebuia să ne ceară voie înainte de a lua casa. Așa că acu’ tre’ să ne dea bani ca să-l lăsăm să stea acolo”. Și asta am făcut, i-am dat 5.000 de euro ca să putem trăi liniștiți”, ne-a povestit Ion Constantin.
I-au dat foc la casă: ”Data viitoare, arzi tu cu toată familia ta!”
Odată tranzacția încheiată, totul părea să reintre pe făgașul normal, mai ales că totul fusese ”supervizat” de un judecător țigănesc. Însă, în scurt timp, tensiunile aveau să escaladeze și mai mult din momentul în care pe fir a intrat Poliția Murgeni. Cum, necum, la urechile oamenilor legii a ajuns această tărășenie, așa că au trecut la acțiune.
”Nu știu cum de au aflat domnii polițiști, că noi nu le-am spus nimic. M-a chemat la el domnul comandant Bîrzu (comisarul – șef Iulian Bîrzu, șeful Poliției Murgeni) și m-a întrebat despre cele întâmplate. Atunci, eu i-am spus tot, că nu aveam nimic de ascuns. Am dat și o declarație scrisă, că mi-a zis că nu e normal să plătesc taxă de protecție sau șpagă, că nu e legal și că trebuie să-mi recuperez banii. Ba l-au chemat și pe Constantin Sandu, jucătorul nostru țigănesc, și a spus și el totul, adică cum i-am dat în prezența lui 5.000 de euro lui Călin Secretar ca să mă lase în pace să pot locui în casa cumpărată de min în Simila”, și-a continuat povestirea Ion Constantin
Din momentul în care polițiștii și-au ”băgat” nasul în această ”afacere”, cei din gașca lui Călin Secretar au trecut la ”acțiune”. Ion Constantin susține că prin diferite persoane i-au trimis tot felul de amenințări, cerându-i să renunțe la plângerea făcută la poliție.
Cei din familia Constantin susțin că s-a mers cu amenințările până într-acolo încât au incendiat, pur și simplu, casa cumpărată în satul Simila. Incendiul s-a petrecut pe 4 august, noaptea, și, din fericire, nu s-au înregistrat nici victime și nici pagubele nu au fost prea însemnate.
”Noi nu am apucat să ne mutăm în casa de la Simila pentru că trebuie mai întâi să o renovăm oleacă. Plus că ne era și frică să ne mutăm în ea din cauza amenințărilor care ni le făcea tot timpul Călin Secretar. Că să renunț la plângere, dar de acum eu nu mai am ce face că poliția își face treaba. Așa că pe 4 august, au dat foc la casa noastră, dar numai pe interior. Nu aveam lucruri acolo, au ars doar o canapea și un covor„ ne-a mai spus Ion Constantin.
Fratele acestuia, Neculai Constantin (31 de ani), ne-a declarat că, după incendiu, Călin Secretar le-ar fi trimis un avertisment printr-un mesager: ”Ne-a zis: ”Tura asta, a ars doar casa, pe interior. Dar data viitoare, ai să arzi tu cu toată familia ta, dacă nu-ți retragi plângerea de la poliție”. Dar noi nu vrem să facem asta. La noi, în Murgeni, în țigănia noastră, nu s-a întâmplat așa ceva niciodată! Să ceri taxă de protecție sau șpagă, să dai foc la case…”.
Ancheta poliției este în desfășurare
În momentul de față, cei din familia Constantin nu vor altceva decât ca poliția să-și facă datoria și cei vinovați să fie trași la răspundere. Vor să renoveze casa și să se mute în ea.
De cealaltă parte, Călin Secretar and Co. au negat totul cu vehemență în momentul în care au fost anchetați de polițiști. Ba mai mult, ei le-au spus că, în realitate, ei ar fi un soi de victime, căci cei 5.000 de euro ar fi fost luați cu împrumut de la familia Constantin. Chipurile, familia Constantin s-ar ocupa, printre altele, cu cămătăria, lucru pe care l-ar fi declarat și în fața anchetatorilor.
Cazul este destul de complex, lucru recunoscut și de comisarul – șef Iulian Bîrzu, comandantul Poliției Murgeni: ”Sunt câteva declarații contradictorii, dar oricum ar fi nu putem încă să ne pronunțăm. Suntem în curs de cercetări, ancheta este în plină desfășurare, așa încât, din păcate, nu vă putem furniza nici un fel de informații pe marginea acestui caz. Nu au fost efectuate toate etapele, nu am terminat de audiat toate persoanele implicate, astfel încât e prematur să discutăm despre acest subiect. Nu dorim să periclităm ancheta”.
Domnilor cum am putea lua noi taxa de protecție de la oameni ăștia dacă am fost plecați in afara nnu știm nimica si ei și-au dat foc la casa ca se meargă pe noi ca am dat noi ăștia sunt ce-i mai mari cămătari din murgeni hărțuie lumea nu mai vine lumea acasă deloc din afara cu copii lor din cauza la amenințările lor stau de frica lor in Franța de 5 anii