Tot mai mulți bârlădeni afectați de aerul condiționat ajung pe mâna medicilor!
Aparatele de climatizare sunt o mană cerească pentru verile toride, însă se pot transforma foarte ușor din prieteni în adevărați dușmani. Unii bârlădeni au început să resimtă efectele nedorite ale diferențelor de temperatură, ale ventilatoarelor sau aparatelor de aer condiționat. Se plâng tot mai des de dureri de cap, de urechi și de gât, de contracturi musculare, de gât înțepenit, răgușeală, iar unii se aleg și cu nevralgii foarte dureroase. Printre acestea, se numără și nevralgia de trigemen, care, netratată, poate declanșa chiar pareza facială. Chiar dacă unora li se pare o joacă, medicii le atrag atenția că aerul condiționat este un potențial pericol. Odată instalată pareza facială, trebuie tratată atât de medic cât și de kinetoterapeut.
”Imaginea unei persoane cu pareză facială periferică este departe de a fi frumoasă. De aceea, trebuie luate măsuri imediate. În paralel cu neurologul, trebuie desfășurat și un program de recuperare funcțională. Kinetoterapeutul are obligația de a face o evaluare complexă, asta implicând testarea musculară, examen electric și alte examene suplimentare. De asemenea, se vor urmări și câteva detalii ale feței, cum ar fi dispariția ridurilor frontale, coborârea vârfului sprâncenei, devierea nasului spre partea sănătoasă, etc. Acest gen de recuperare necesită, pe lângă un înalt profesionalism în domeniul medicinii fizice, multă răbdare, precum și calități pedagogice deosebite, fără de care rezultatele vor fi întotdeauna sub așteptări”, a declarat Daniela Teodoru, specialist în kinetoterapie și motricitate specială la CARP Bârlad.
Programul de recuperare, în cazul parezei sau al nevralgiilor, cuprinde și o drenare limfatică, procedură ce trebuie făcută în cunoștință de cauză, după ani de studiu, și nu oricum, așa cum se mai întâmplă în unele cabinete cosmetice, pentru că drenajul limfatic făcut neprofesionist poate face mai mult rău decât bine.
O grimasă pe care o depistăm cu întârziere, pentru că nu ne dăm seama ce se întâmplă cu mușchii feței noastre, trebuie să ne pună pe gânduri. Dăm vina pe curent, pe somnul prost, pe perne, și tot așa până ajungem la medic. În urma investigațiilor clinice și paraclinice, diagnosticul stabilit este uneori pareză facială. Ea are cauze multiple, dar dacă pe unele nu le putem evita (contuzii, fracturi, neuropatie etilică sau diabetică, afectări neurologice periferice secundare în boli de sistem), curentul poate fi evitat. Așa că, mare atenție cum vă răcoriți pe timp de vară și evitați trecerile bruște de la căldura de 40 de grade în încăperi cu 20 de grade mai puțin! (Mihaela NICULESCU)