AdministratieSocial

Altă pacoste: Mai mulți viticultori din județ nu-și pot vinde strugurii

Mai mulți producători de struguri pentru vin din zona Huși nu-și pot comercializa produsele către procesatori, după ce un act normativ emis anul trecut îi obligă să dețină carnete de viticultori.

vita de vie struguriPotrivit Legii viei și vinului, producătorii de struguri pentru vin pot să-și comercializeze producțiile doar în baza carnetelor de viticultor, însă aceste documente nu pot fi emise în cazul producătorilor care nu au declarat în anul 2003 suprafețele pe care le dețin.
Potrivit conducerii Direcției pentru Agricultură a Județului (DAJ) Vaslui, o soluție pentru acești producători ar fi aceea de a-și comercializa produsele doar pe baza autorizațiilor emise de primării, însă unii procesatori nu acceptă acest lucru.
”Sunt producători care nu și-au declarat în anul 2003 suprafețele cu plantații în registrul cu plantațiile viticole, motiv pentru care nu putem emite acest carnet de viticultor și prin urmare oamenii nu-și pot vinde strugurii la procesatori. O soluție ar fi ca acești producători să utilizeze carnetul de comerciant emis de primărie, având în vedere că și acesta este un document oficial, dar nu știm dacă procesatorii acceptă aceasta variantă”, a declarat Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui.

Până în prezent, 10 producători din zona municipiului Huși s-au confruntat cu probleme legate de imposibilitatea de a-și comercializa producțiile de struguri. Potrivit șefului DAJ Vaslui, producătorii dețin suprafețe de până la un hectar, dar au obținut producții mulțumitoare anul acesta și nu au ce face cu strugurii. Anul acesta, la nivelul județului Vaslui s-a înregistrat o producție medie de aproximativ 7 – 8 tone la hectar. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button