Programul „Laptele, cornul și merele”, în așteptare
Deși au trecut mai bine de două săptămâni de la începutul noului an școlar, programul național „Cornul, laptele și merele” se lasă așteptat. Directorii de școli bârlădene spun spun că programul a funcționat bine în anii trecuți, dar acum lipsa alimentelor pentru școlari este o premieră nefericită.
„Nu cunoaștem care este motivul absenței din școli a cornurilor și laptelui. Am auzit că licitația a fost contestată și până la finalizarea ei va trebui să mai așteptăm. Cele două alimente sunt binevenite pentru elevii care provin din familii sărace, care așteptau zilnic să primească acest pachețel”, ne-a declarat profesorul Georgel Bradu, directorul Școlii „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad.
Reprezentantul școlii a mai spus că laptele primit anul trecut era de bună calitate, nu același lucru putând afirma despre cornul produs de o firmă din Rădăuți care câștigase licitația.
Probleme s-au înregistrat și în legătură cu merele pe care elevii le primesc de câțiva ani, alături de lapte și corn. Anul școlar trecut merele au ajuns în școli abia în luna mai și nu în septembrie. La fel cred reprezentanții școlii amintite că se va întâmpla și anul acesta, pentru că, deocamdată, nu a venit nicio veste în privința fructelor pentru școlari și preșcolari.
Data la care va începe să funcționeze, în acest an, programul “Cornul și laptele” nu este cunoscut de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
“Nu știm nimic în legătură cu acest subiect. Este o problem la nivel national. Din câte am înțeles, jumătate din școlile din țară nu au primit până la această oră lapte și cornuri pentru elevii de clase primare și gimnaziu”, a declarant Oana Rusu, inspector școlar pentru învățământul primar, din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
Pe de altă parte, contactat telefonic, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat că programul „Cornul și laptele” va fi operațional în județ începând cu data de 1 octombrie.
(Mihaela NICULESCU)