AdministratieSocial

Revelația primarului Boroș: la primărie e mai greu decât a crezut în campania electorală!

de Simona MIHĂILĂ

Schimbarea primarului la Bârlad, după 16 ani de administrație pesedistă, a fost primită cu entuziasm de opinia publică la începutul acestei veri și, chiar dacă primarul Dumitru Boroș susținea sus și tare că nimic nu-i va sta în cale pentru a-și respecta promisiunile, iată că acum începe să se victimizeze în fața celor care și-au pus încrederea în el.

Discursul său actual, spășit și plin de lamentări, nu are nimic în comun cu cel plin de optimism din campania electorală. E drept că încă de pe atunci Boroș evita discuțiile tehnice, pe soluții concrete și se limita la a promite pur și simplu.

Iată că a venit momentul în care bârlădenii cer rezultate. Nemulțumirile celor care chiar l-au crezut pe Boroș când spunea că nu există ”nu se poate” încep să se facă auzite, atât în mediul online, dar și pe străzile orașului. Acuzația principală care i se aduce este aceea că se mișcă greoi, ezitant, că pare că nu știe ce are de făcut. În cea mai mare parte a timpului, primarul este excedat de probleme.

Situația este cu atât mai dificilă cu cât Boroș refuză, din cauza luptelor din interiorul PNL, cărora le dedică nepermis de mult timp în detrimentul administrației publice locale, să-i ceară Consiliului local Bârlad alegerea unui viceprimar. Primarul a și recunoscut că nu se grăbește absolut deloc și le flutură tuturor în față argumentul că nu există nicio lege care să oblige autoritatea locală la numirea unui viceprimar într-un timp anume. Pe de o parte se plânge că nu are timp să rezolve atât de multe probleme, pe de alta spune că nu are nevoie să-și împartă atribuțiile cu un viceprimar.

În timpul acesta, nu doar că rezolvarea vechilor probleme ale urbei – pentru care Boroș a fost votat tocmai pentru că a garantat că are soluții – bate pasul pe loc, dar altele noi își fac locul în număr din ce în ce mai mare.

Primarul bârlădean a confirmat, indirect, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că lucrurile nu i se mai par așa de simple ca în campania electorală când era în stare să promită orice pentru a câștiga alegerile. El le-a prezentat ziariștilor o listă a celor mai importante probleme cărora a vrut să le găsească o rezolvare, dar … nu a reușit.

Una dintre ele este șoseaua de centură a Bârladului, în legătură cu care a inițiat o corespondență cu ministerul de resort. ”Printr-o adresă, ni s-a răspuns că acest obiectiv nu este prins în lista de investiții din Masterplan. Ulterior, am făcut verificări și am aflat că șoseaua este prinsă în Masterplan, dar nu e bugetată”, a explicat primarul Boroș pentru cetățenii Bârladului.

El a făcut referire și la situația Spitalului de Urgență ”Elena Beldiman” Bârlad, pe care a deplâns-o, dar pentru care i-a acuzat și pe managerii instituției: ”Pe 14 septembrie am fost la București, la Ministerul Transporturilor, împreună cu reprezentanți ai conducerii spitalului. Acolo ni s-a spus că lucrurile sunt scăpate de sub control pentru că cei de la spital nu și-au făcut lecțiile. Ne-am uitat unii la alții și am făcut cale întoarsă. Consiliul Local Bârlad i-a dat spitalului 8 miliarde de lei vechi pentru reparații, în așa fel încât la 31 decembrie să nu rămână fără autorizație de funcționare. Acum, cei de la spital se plâng că nu știu cum să cheltuiască acești bani, că nu pot face reparații în interiorul pavilionului TBC, până când clădirea nu este reconsolidată. Eu mă întreb, dacă nu știu cum să cheltuiască banii, pentru ce i-au mai cerut?”.

Related Articles

Back to top button