ULTIMA ORĂ: Cumplit accident de muncă la SC Mândra SA Bârlad
de Răzvan CĂLIN
Un accident de muncă foarte grav s-a petrecut în urmă cu câteva ore la fabrica de ulei din Bârlad (SC Mândra SA): unul dintre angajații fabricii, un bărbat în vârstă de 46 de ani, și-a prins, în mod accidental, o mână și un picior într-un utilaj. Colegii săi i-au sărit imediat în ajutor, au oprit utilajul cu pricina și au sunat la 112.
”Omul era în timpul serviciului și, nu știm cum deocamdată, dar cert este că a fost agățat cumva de utilajul care funcționa. Echipajul care a fost trimis la fața locului a intervenit imediat și i-a acordat îngrijirile necesare. Diagnosticul pus a fost de politraumatism prin accident de muncă. Concret, a suferit multiple leziuni la o mână, un picior, dar și la coloana vertebrală”, ne-a declarat medicul Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui.
Bărbatul a fost transportat imediat la Spitalul de urgență ”Elena Beldiman” din localitate, unde a fost supus unor investigații medicale amănunțite. Dar, se pare că omul a scăpat ca prin urechile acului de o soartă mult mai crudă. Potrivit spuselor lui Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean, în urma unui prim set de investigații medicale (radiografii, examinare CT etc), a reieșit că, din fericire, omul nu a suferit nici o leziune gravă, de genul fracturilor: ”Nu au fost constatate fracturi, nici la mână, nici la picior, sau la coloana vertebrală. În schimb, a reieșit că a suferit mai multe contuzii la coloană și cele două membre. Dar starea lui este bună. Urmează să fie supus și unor investigații de ordin neurologic. Va fi examinat în amănunțime, așa cum cer procedurile în astfel de situații”.
Pe fir au intrat și cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui, care au și trimis la fața locului un inspector pentru a verifica circumstanțele în care s-a produs acest accident de muncă.
Gheorghe Chirvase, șeful ITM Vaslui, a declarat pentru la Est News: ”Primul lucru pe care l-am verificat a fost să vedem dacă viața muncitorului a fost pusă în pericol. Din primele cercetări, se pare că bărbatul a fost agățat de o bandă transportoare a unui utilaj. Rămâne să vedem exact cum s-a întâmplat, dacă a fost agățat de o margine a salopetei, dacă purta sau nu echipamentul de protecție corespunzător etc. În același timp, vom ține cont și de diagnosticul medicilor, câte zile de îngrijire medicale va avea anevoie pentru recuperare, dacă nu cumva leziunile suferite îi vor provoca incapacitatea de a mai munci (fie temporar sau permanent) etc. Sunt mai multe aspecte pe care le avem în vedere. Cazul va fi monitorizat cu atenție de către inspectorii noștri”.