AdministratieJustitie

Eu îmi cânt, și tot eu joc! Cum a ajuns administrația publică de la Bârlad să cumpere produse de firma căreia directorul Piețelor îi ținea contabilitatea!

de Simona MIHĂILĂ

Vasile Ciochină, șeful Direcției de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor (DAPPC) din Bârlad, are de dat explicații în fața Agenției Naționale de Integritate (ANI), după ce reprezentanții acestei instituții au intrat pe firul unor documente care l-ar putea trimite la închisoare.

primaria_barlad_palatul_comunalMai exact, Ciochină s-ar fi folosit de poziția sa de director în cadrul administrației publice locale pentru contribui la prosperitatea unei firme private unde a lucrat în paralel, ca și contabil. Concret, a transformat direcția pe care o conducea în client al respectivei firme, așa încât sume importante de la bugetul public ar fi fost folosite pentru achiziționarea de diverse produse de la firma unde Ciochină era angajat.

”Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența indiciilor privind posibila încălcare a regimului juridic al conflictului de interese în materie penalã de cãtre Ciochină Vasile, director al Direcției Administrarea Piețelor, Parcãrilor și Cimitirelor din cadrul Primãriei Bârlad. În calitate de director al aceste direcții, Vasile Ciochină a aprobat și a semnat documente (72 note de fundamentare și 37 de comenzi/note de comandã), în baza cãrora DAPPC a achiziționat produse de la S.C. Gecco Com S.R.L. (societate în cadrul cãreia acesta a deținut funcția de contabil în perioada 01 septembrie 2005 – 02 decembrie 2013) în cuantum de 131.468, 64 lei)”, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției Est News, de către ANI.

Inspectorii de Integritate mai arată că, în plus, Ciochină a semnat documentele privind achitarea facturilor emise de S.C. Gecco Com S.R.L., adică 61 ordine de platã și 12 dispoziții de platã.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad fost sesizat de ANI cu privire la suspiciunea comiterii infracțiunii de conflict de interese și va verifica indiciile prezentate de inspectorii de Integritate.

Ciochină: ”Iac-așa! Nici nu știu dacă sunt funcționar public”ciochina_vasile-jpg

Contactat de reporterii Est News, Vasile Ciochină a spus că este la curent cu această situație, dar nu se consideră vinovat.

”Mie tot timpul mi s-a spus că sunt personal contractual, iar ăștia interpretează că aș fi funcționar public”, ne-a declarat Ciochină.

Întrebat concret ce calitate are în cadrul administrației publice locale Bârlad, directorul DAPPC Bârlad a răspus: ”Dar știe cineva ce sunt? Întrebați-mă ca să vă întreb. Eu nu am reușit să aflu nici până acum. Tot ce știu este că niciun angajat din cadrul DAPPC Bârlad nu este funcționar public. Da, e adevărat, am avut un contract cu Gecco de două ore. Am încercat să fac un ban cinstit. Alții fac bani la negru, eu am vrut să-i fac cinstit… și uite unde s-a ajuns. Iac-așa…!”.

Ce riscă Ciochină

În cazul în care procurorii vor confirma că sunt întrunite condițiile punerii sub acuzare a lui Ciochină, acesta va fi trimis în judecată riscând pedeapsa cu închisoarea.

Infracțiunea comisă de Ciochină se încadrează, potrivit inspectorilor ANI, la articolul 301 din Codul Penal: „Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obținut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soțul sãu, pentru o rudã ori pentru un afin pânã la gradul II inclusiv sau pentru o altã persoanã cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncã în ultimii 5 ani sau din partea cãreia a beneficiat ori beneficiazã de foloase de orice naturã, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitãrii dreptului de a ocupa o funcție publicã”.

Related Articles

Back to top button