Social

Cu aproape un sfert mai puține locuințe racordate la sistemul centralizat de încălzire

Numărul abonaților casnici vasluieni care primesc energie termică de la Termprod a scăzut vertiginos față de anul trecut. La 1 noiembrie unitatea a început furnizarea pentru doar 660 de apartamente, cu aproape un sfert mai puține.

termprodPotrivit viceprimarului municipiului Vaslui, Daniel Neacșu, în sezonul rece trecut peste 800 de locuințe erau racordate la sistemul centralizat de încălzire: „În fiecare an, au fost abonați care au renunțat la serviciile SC Termprod. Dacă anul trecut erau branșate la sistemul centralizat peste 800 de locuințe, acum SC Termprod mai asigură căldură pentru aproximativ 660 de locuințe și pentru câțiva mari consumatori”.

Cei mai mulți care s-au debranșat au găsit că e mai avantajoasă varianta centralei termice proprii. Există însă și cazuri în care vasluieni au rămas fără vreo sursă de încălzire.

La nivelul municipiului Vaslui, prețul de producție al gigacaloriei este de 472 de lei, iar în urma subvenției acordate de autoritățile locale, abonații ajung să plătească un preț de 180 de lei pe gigacalorie. (G.P)

Related Articles

Back to top button