Sanatate

Un nou medic ortoped la Spitalul „Elena Beldiman”

Secția Ortopedie – Traumatologie a Spitalului „Elena Beldiman” din Bârlad va avea un nou medic. Medicul specialist Dan Tucaliuc a ocupat locul vacant scos la concurs de Spitalul „Beldiman”. Concursul s-a desfășurat marți, 8 noiembrie, în centrul universitar Iași, iar noul medic se va prezenta la post în câteva săptămâni.

Inițial, s-au înscris la concursul de medic ortoped doi candidați – dr. Codrin Ianculescu, medic cu două specialități (chirurgie și ortopedie), angajat la spitalul bârlădean ca medic chirurg, și dr. Dan Tucaliuc, medic specialist ortoped, care, din ianuarie 2016, face doar gărzi la Bârlad. Conform legislației în vigoare, concursul trebuia să se desfășoare pe un teren neutru, întrucât ambii lucrau la același spital și cunoșteau cazurile medicale din ortopedie. Cu toate că s-au înscris doi candidați, nu a ajuns să susțină concursul decât unul singur, medicul Codrin Ianculescu renunțând să se mai prezinte, simțindu-se probabil nepregătit pentru „un concurs destul de dur, pe care cel nai bun îl va câștiga”, după cum declara conf. dr. Ovidiu Alexa, președintele comisiei de examinare.

Nu am știut că nu voi avea un contracandidat decât în ultimul moment, dar chiar și așa, concursul a fost foarte greu. Mă bucur că am fost admis. Concursul a avut loc într-o singură zi și a cuprins o probă de dosar, în care a contat activitatea de cercetare, materialele de specialitate publicate, proba practică și proba scrisă. Sper să fac o echipă bună cu medicii ortopezi de la Bârlad, cu care am avut ocazia să lucrez timp de 11 luni”, ne-a declarat dr. Dan Tucaliuc.

Medicul Dan Tucaliuc a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Iași în 2005. Din 2005 până în 2008 a fost reprezentantul unor firme medicale. Din 2008 până în 2014 a făcut rezidențiatul, dar a fost și asistent universitar la UMF Iași. În 2015 a devenit medic specialist. A obținut, de asemenea, doctoratul în științe medicale. A operat împreună cu conf. dr. Ovidiu Alexa, medic ortoped primar în secția clinică Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași. Conf.dr. Ovidiu Alexa este, de asemenea, medicul cu care și-a susținut rezidențiatul în ortopedie medicul Codrin Ianculescu. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

2 Comments

  1. Ianculescule, bine că n-ai câştigat tu, să omori oamenii. Nu voi uita niciodată diagnosticul pus de tine, pe vremea când erai la CPU, iar eu aveam doar 8 ani. „Fata are cancer.”, ai afirmat asta doar uitându-te la o radiografie. Mama a avut un şoc, plângea, iar eu o întrebam „Mama, o să mor?”. Tot ce ai mai spus a fost „Nu mai plângeți, doamnă, doar nu vreți să aveți doi morți în familie.”. Ei bine, uite că 6 ani mai târziu, îți scriu din Mangalia, de acolo de unde „cancerul” se vindecă, cu un fixator Ilizarov pe braț, pus de domnul doctor Ion Donica. Să îți fie ruşine! Îmi pare rău că eşti coleg de breaslă cu oameni care chiar vindecă!

    1. Adevarat totul despre Ianculescu!un cretin cu fite si cercei de golan pt varsta lui.Am fost de curand la o consultatie la clinica Stoian &Ung. iar acest individ a vb de parca venisem la el la poarta..cu tot cu plata consultatiei ..nu merita 2bani!face numai misto de lume..Concluzia este :feriti-va de magarul de Ianculescu!

Back to top button