CSS Bârlad a învins CSS Tecuci, la Under 16
Rugbyștii bârlădeni au trecut de omologii lor din Tecuci fără emoții, scor 57 – 0, în cadrul etapei a patra din Divizia Națională de Juniori (DNJ) U16.
CSS Bârlad a reușit nu mai puțin de nouă eseuri și șase transformări, pe fondul unui joc șters al adversarilor. Favoriții noștri au un parcurs perfect până acum, cu victorii pe linie. A fost cel de-al doilea succes la scor în fața adversarilor de săptămâna trecută, după ce i-au mai învins în debutul sezonului cu 47 – 0. Au mai învins foarte ușor LPS Focșani, scor 50 – 17, dar au avut de furcă în etapa a doua cu CSS Gura Humorului, scor 7 – 3. Bârlădenii ocupă prima poziție, cu 19 puncte, dintre care trei bonus după evoluții convingătoare. Aceștia au avut un adevărat tur de forță în care au 161 puncte marcate și au primit doar 20. Principala contracandidată la fotoliul de lider este LPS Focșani, care a oscilat evoluțiile foarte bune, în urma cărora a primit trei puncte bonus cu altele mai puțin reușite când a pierdut. Ocupanta locului doi are 11 puncte, după două victorii și două eșecuri. Focșănenii au marcat 86 de puncte, dar au primit 60. În ultima etapă au pierdut cu 5 – 10 pe terenul celor de la CSS Gura Humorului. Ocupanta locului trei a arătat încă o dată că nu cedează ușor, după ce și bârlădenii au avut probleme cu ei în meciul tur. Are cinci puncte, dintre care doar unul bonus. Tot atâtea puncte are și CSS Tecuci, care are însă un esaveraj dezastruos, cu doar 22 de puncte marcate și nu mai puțin de 144 primite.
În etapa a cincea din DNJ U16 are loc derby-ul dintre CSS Bârlad și LPS Focșani, pe care sperăm să îl câștigăm la fel de lejer ca și în tur. În celălalt meci CSS Gura Humorului primește vizita ultimei clasate și are șansa de a se apropia la un singur punct de locul doi. Pentru asta însă trebuie să își confirme pe deplin statutul de favorită și să învingă la scor. (George PROCA)