Voluntarii Bibliotecii „Stroe S. Belloescu”, recompensați pentru implicare
Astăzi, Biblioteca „Stroe S. Belloescu” din Bârlad va fi reprezentată, prin biblio-voluntara sa, Andreea Ionașcu, la București, unde va avea loc Gala Națională a Voluntariatului.
„Biblioteca «Stroe Belloescu» se află la a treia participare la această Gală, fiind nominalizată printre cele mai reprezentative instituții care promovează voluntariatul. Anul acesta, am fost nominalizați pentru proiectul «Eco-Voluntarii», la categoria Protecția mediului și animalelor”, ne-a declarat Cristina Vizitiu, șefa Serviciului Biblioteci din cadrul Primăriei Municipiului Bârlad.
În urmă cu cinci zile, Biblioteca Municipală din Bârlad a fost premiată în cadrul Galei Voluntarilor Vasluieni, care a avut loc pe 9 decembrie la Vaslui. La evenimentul organizat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, Biblioteca „Stroe S. Belloescu” a participat pentru prima dată. Alături de voluntari din Vaslui și Codăești, au fost premiați cu diplome și obiecte personalizate și zece voluntari ai bibliotecii bârlădene. Biblio-voluntarii, care sunt elevi ai liceelor din Bârlad, au fost propuși pentru premiere de către conducerea Bibliotecii, fiind aleși tocmai pentru implicarea lor activă în activități de voluntariat.
Din 2014, Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu” a început să desfășoare un program eficient de voluntariat, în care a atras numeroși elevi ai liceelor bârlădene. (Mihaela NICULESCU)