Minciuni peste minciuni în cazul taxei pe gunoi! Efortul zadarnic al consilierului Bogdan Sârbu de a-i îndupleca pe pesediști și liberali să renunte la majorarea taxei!
de Simona MIHĂILĂ
Atitudine dezamăgitoare a primarului bârlădean Dumitru Boroș, ieri, la ședința Consiliului Local. Vizibil deranjat de articolul nostru despre proiectul de hotărâre privind majorarea tarifelor de salubritate cu peste 30%, proiect pe care l-a inițiat la cererea PSD (partidul cu cei mai mulți membri angajați la Compania de Utilități Publice), Boroș a încercat o păcăleală absolut stupefiantă.
Fără a clipi măcar, el a afirmat că informația din articol este falsă, că noi, ziariștii, am indus populația în eroare și că majorarea tarifelor este o obligație legală.
”Legea este cea care ne obligă pe noi, autoritățile locale să majorăm această taxă, de la 1 ianuarie 2017”, a spus primarul în plenul ședinței Consiliului Local.
În sprijinul acestei incredibile minciuni, Adrian Bobeică, directorul Companiei de Utilități Publice (CUP), firma de salubritate a orașului, a venit cu ”dovezile”: niște acte normative (ultimul datând de acum 3 ani) potrivit cărora, proprietarii de depozite de deșeuri trebuie să plătească la stat taxe de mediu, ultima dintre acestea intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2017.
Unde scrie că este ”obligatoriu” ca aceste taxe să fie puse în cârca populației? Nicăieri!
Dar Bobeică, la fel ca Boroș, are altă opinie: ”Depozitul din județul Brăila, acolo unde vom duce noi gunoiul de luna viitoare, trebuie să recupereze de undeva acești bani. De unde, dacă nu de la populație?”.
Ce simplu și frumos! Nu-i așa?
Lecția lui Sârbu: ”E vremea să mai și muncim, dacă vrem bani. Nu doar să stăm cu mâna întinsă la cetățeni”
Consilierul independent Bogdan Sârbu le-a întors-o lui Bobeică și primarului Boroș. El a spus că firma de salubritate a orașului trebuie să producă dacă vrea bani, să înceapă să valorifice deșeurile așa cum spune legea. Abia această lege, care reglementează managementul deșeurilor este obligatorie pentru cetățeni și pentru autorități.
”E cazul să încetăm să mai stăm cu mâna întinsă în fața oamenilor, să-i mai împovărăm cu taxe din ce în ce mai mari. Să ne apucăm de treabă, să mai sortăm și noi niște deșeuri, să le valorificăm, să colectăm selectiv gunoiul, să amplasăm containere pentru fiecare tip de deșeuri, să conștientizăm populația că trebuie să arunce hârtia la hârtie, plasticul la plastic și așa mai departe. Să mai lăsăm banii oamenilor în pace și să ne facem datoria. Altele sunt legile pe care suntem obligați să le aplicăm, nu să le băgăm mâna în buzunar”, a spus Sârbu.
Dușul rece al consilierului Sârbu nici nu i-a clintit pe pesediști și pe liberali. Votul lor a demonstrat iarăși că promisiunile electorale sunt minciuni sfruntate și că cei mai mulți dintre ei, indiferent că sunt din PSD sau din PNL, nu au intrat în CL pentru a lucra spre binele public. Sunt prezenți acolo pentru o leafă în plus, pentru a-și proteja interesele proprii și pentru a le asigura locul de muncă rudelor și prietenilor înșurubați prin diverse posturi de funcționari la stat (primărie, Raiser, CUP etc.)
Toți consilierii PSD au fost de acord ca taxa de salubrizare să fie majorată cu peste 35 de procente. Cu o abținere, cea a consilierului Adrian Todireasa, și liberalii au ridicat sus-sus mâna pentru creșterea taxei. Singurul care a votat împotrivă, fidel promisiunilor făcute în campania electorală, a fost independentul Bogdan Sârbu.
CUP ar putea sa faca foarte simplu colectarea selectiva a gunoiului, dupa modelul unor orase din Italia. Astfel la inceputul anului fiecarea locuinta primeste saci menajeri (de culori diferite corespunzand fiecarei categorii de deseuri) precum si un calendar in care sunt specificate zile din saptamana si ce fel de deseuri se ridica in fiecare zi. Mai simplu de atat nu se poate.
Da dar in acest caz cum ar mai putea pune CUP acele cote enorme de gunoi per persoana la bloc?A avut cineva curajul sa sesizeze o institutie publica sa verifice concret la CUP cantitatea totala de gunoi facturata la plata populatiei si cea dusa si platita la groapa de la Tecuci??Multi care traiesc in anumite functii pe langa acest CUP au prosperat.
Normal ca PSD-ul vrea sa mareasca taxa pe gunoi. Multe odrasle ale PSD-istilor lucreaza acolo.
Domnule Sarbu de ce nu contestati aceasta hotarare in contencios administrativ?
E strigator la cer tupeul celor de la CUP care scumpesc periodic pretul colectarii gunoiului pe spinarea cetatenilor si pun la plata cote aberante.Barladenii sa iasa in strada in fata primariei si sa protesteze impotriva acestor abuzuri tolerate de primar.
Boros este cu inima in psd.Barladenii au luat teapa votant pe boros la primarie.
parca castigase alta firma colectarea gunoiului , unde este?