Invatamant

Aproape jumătate dintre directorii de școli, numiți cu delegație, chiar dacă s-a organizat concurs

Aproape jumătate dintre cei 199 de directori și directori adjuncți din județul nostru au fost numiți cu delegație, în ultimele zile, la conducerea unităților de învățământ, chiar dacă la sfârșitul anului trecut s-a organizat concurs. Peste 50% dintre aceștia sunt foști directori care fie au picat examenul, fie nu s-au prezentat la concurs.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vaslui a numit cu delegație, la începutul acestui an, 94 de directori și directori adjuncți, din cei 199 de șefi de instituții de învățământ din județ. Peste jumătate dintre aceștia sunt foști conducători de școli sau licee care nu au promovat concursul de directori organizat la finalul anului trecut ori nu s-au prezentat deloc la examen.

Un ordin de ministru transmis zilele acestea ne-a permis să facem aceste numiri pe funcții pentru că altfel am fi rămas fără directori. Noi elaborasem o procedură pentru cei care vor să ocupe, cu delegație, posturi de conducere la nivelul unităților de învățământ, pe care am trimis-o în teritoriu. Însă, nu au fost depuse foarte multe dosare astfel încât am constatat că există școli unde am rămas descoperiți. În aceste condiții, am apelat la foștii directori, chiar dacă nu au promovat concursul sau nu au participat la acesta. Cadrele didactice nu mai vor să fie directori, să-și asume responsabilități, mai ales în mediul rural, la școlile izolate”, susțin cei din conducerea ISJ Vaslui.

Șefii învățământului vasluian susțin că mulți dintre directorii care au participat la concurs nu au reușit să-l promoveze din cauza celor șapte puncte pe care trebuiau să le îndeplinească obligatoriu la proba CV-ului. Una dintre cerințe era ca participanții la concursul de directori să fi urmat cursuri de formare profesională în străinătate. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button