Administratie

Bârladul sub lupă – Țurțurii, motiv de discordie

Soarele din weekendul trecut i-a determinat pe unii bârlădeni, puțini ce-i drept, să iasă din casă și să curețe șarpantele, terasele și streșinile blocurilor, de zăpadă. Pentru că zăpada începuse să se topească, unii locatari de la bloc au încercat să degajeze zăpada de pe streșini, care amenința să cadă.

Sâmbătă dimineață, un locatar al blocului situat vizavi de sediul CEC din centrul orașului, înarmat cu un băț lung, încerca să înlăture zăpada depusă pe streașină coordonat de la sol de o doamnă, simplă locatară sau membră a conducerii asociației, nu am aflat exact. Perimetrul în care urma să cadă zăpada nu era semnalizat în nici un fel – nici cu panglică, nici cu vreun tip de barieră, sau cu un cordon de locatari care să atenționeze trecătorii. Cu excepția celor care veneau dinspre piață, trecătorii care se deplasau dinspre hotel sau dinspre Poliție nu aveau vizibilitatea necesară pentru a se feri de pericol. O doamnă care venea dinspre Poliție s-a speriat de bubuitura produsă de căderea zăpezii și a crezut că era vorba de o întâmplare. Locatara care coordona, chipurile, această riscantă acțiune, i-a spus doamnei pe un ton iritat că este o acțiune intenționată. Bănuim că țâfna din replica locatarei s-ar putea explica prin faptul că aceasta a trebuit să se deranjeze sâmbătă dimineață pentru o activitate gospodărească.

Poate n-ar fi rău ca cei care execută astfel de operațiuni, punând integritatea trecătorilor în pericol, să fie „deranjați” de Poliția Locală tocmai pentru faptul că execută astfel de operațiuni de curățare a streșinilor fără a lua minime măsuri de atenționare și protejare a pietonilor. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button