Chiriile cerute de autoritățile Bârladului celor care vor să organizeze evenimente la Cantina de ajutor social a orașului
Consilierii locali au hotărât, recent, să nu modifice taxele pe care le vor plăti cei care doresc să organizeze evenimente (nunți, botezuri, pomeniri, banchete, recepții etc.) la Cantina de ajutor social din Bârlad. Valoarea taxelor este cea stabilită în urmă cu doi ani.
Astfel, cei care vor localul Cantinei pentru a organiza aici petreceri precum nunta sau cumetria, vor scoate din buzunar 2.500 de lei, iar dacă au de gând să închirieze și vesela, vor plăti încă 600 de lei. Pentru pomeniri, chiria este de 500 de lei, mai mult cu aproape jumătate față de cel practicat de bisericile care pun la dispoziție săli de pomeni, însă cu mult mai puțin în comparație cu restaurantele din zonă.
Pentru a găzdui banchetele elevilor, discoteci sau alte evenimente ocazionale (recepții, întâlniri de promoție etc.), autoritățile orașului închiriază localul cantinei cu 750 de lei. (S.M.)