Pagube de peste 24 de milioane de lei în agricultură din cauza gerului, care a afectat o treime din culturile de toamnă
Peste 24.000 de hectare de culturi din județul nostru, ceea ce reprezintă o treime din terenurile însămânțate în toamnă, au fost distruse de ger din cauza lipsei unui strat de zăpadă protector înainte de înregistrarea temperaturilor extreme. Valoarea pagubelor estimate depășește 24 de milioane de lei.
Temperaturile extrem de scăzute înregistrate la începutul acestui an au afectat peste 24.000 de hectare de culturi, din cele 71.789 de hectare însămânțate în toamna anului trecut în județ. Cele mai afectate culturi au fost cele de grâu și rapiță, care, împreună, însumează peste 70% din suprafața cultivată până la această dată. Din punct de vedere financiar, pagubele depășesc 24 de milioane de lei, potrivit raportărilor făcute de către fermierii din județ, în condițiile în care lucrările de arat, pregătit terenul, semănat, erbicidat și fertilizat se ridică la aproximativ 1.000 de lei pe hectar.
”Din păcate, capriciile vremii din toamna anului trecut și temperaturile extreme a condus la această situație. La grâu, de exemplu, s-a semănat prea târziu, în afara perioadei optime, din cauza intervalului mare de ploi, care au făcut imposibile aratul și semănatul. La rapiță, care se seamănă mai devreme, nu s-a reușit acest lucru din cauza secetei prelungite. Astfel, culturile au intrat insuficient de dezvoltate în iarnă ca să reziste la temperaturi foarte scăzute, mai ales că a lipsit, până de curând, și un strat protector de zăpadă”, a declarat directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui, Gigel Crudu.
Situația cu pagubele înregistrate în județ a fost raportată la Ministerul Agriculturii, urmând ca, la finalul sezonului rece, să se facă o nouă evaluare în teren cu privire la starea culturilor. (Ionuț PREDA)