HC Vaslui a fost învinsă de Știința Municipal Bacău, în meci amical
Handbal Club Vaslui a pierdut cu 40 – 46 meciul amical cu Știința Municipal Bacău, ultimul înainte de reluarea Ligii Zimbrilor. Băcăuanii au controlat jocul în ambele reprize, iar la pauză conduceau cu 27 – 21. Internaționalii de tineret vasluieni Dragoș Hanțaru și Alexandru Ionescu, legitimați la echipa băcăuană, au marcat de șase ori în poarta noastră.
Știința Municipal Bacău ocupă locul trei în Seria A din Divizia A, cu 24 de puncte, trei mai puține decât CS Politehnica Iași și HC Farul Constanța. Vasluienii au disputat în această pauză competițională un meci și cu ieșenii, câștigat cu 32 – 30.
Joacă sâmbătă în campionat
HC Vaslui va întâlni în primul meci din returul Ligii Zimbrilor formația CSM Făgăraș, sâmbătă de la ora 18:30. Meciul pare facil pentru că adversara vasluienilor este lanterna roșie a competiției, cu doar șase puncte obținute. Însă pentru a evita o surpriză neplăcută meciul va fi cel mai probabil cu cea mai mare seriozitate și concentrare. Echipa pregătită de Sandu Iacob și Alecsandru Axinte ocupă locul șapte în Liga Zimbrilor, cu 24 de puncte. HC Vaslui e pe loc de play – off și are un avans de trei puncte față de CSU Suceava, echipa de pe locul nouă. (G.P)