Daniel Olteanu: ʺPSD a început deja să ofere pretexte pentru lipsa investițiilorʺ
Deputatul liberal Daniel Olteanu atrage atenția că întârzierea aplicării măsurilor promise de PSD în programul de guvernare e cauzată de promisiunile fără acoperire ale actualului Executiv, și nu de cele 9 zile în care președintele Klaus Iohannis a analizat bugetul, înainte de a-l promulga.
În cadrul declarației susținute marți în plenul Camerei Deputaților, parlamentarul a cerut miniștrilor să prezinte, în locul pretextelor și scuzelor pentru lipsa de rezultate din primele luni de guvernare, stadiul în care se află lucrările de infrastructură, investițiile cu fonduri de la buget și măsurile de creștere a ratei de absorbție pentru fondurile europene. Acesta consideră că ultimele zile ne-au oferit, din partea unor lideri ai PSD care au și responsabilitatea implementării programului de guvernare, primele tentative de a justifica eșecul. A criticat vehement faptul că pe unii dintre aceștia s-au referit, mai voalat sau mai direct, la presupusa întârziere a măsurilor promise de PSD, din cauza datei la care domnul președinte Klaus Iohannis a promulgat bugetul.
„Vă reamintesc că între votul bugetului în Parlament și promulgarea sa de către președinte au fost doar nouă zile. Cine își poate închipui că acest interval, până la urmă firesc, de analiză a unui buget care se dovedește pe zi ce trece tot mai fantezist, împiedică autoritățile centrale și locale să-și ducă la capăt proiectele, ori este un fanatic al PSD, ori e rupt de realitate. Ambele categorii sunt tolerabile, însă nu și atunci când au ca reprezentanți înalți demnitari sau funcționari, care ar trebui să lucreze ceva mai mult și să facă politică mai puțin. Nici nu am intrat bine în martie și au apărut scuzele, de fapt pretextele”, a declarat Daniel Olteanu.
Conform acestuia nimeni nu împiedică mai mult acest Guvern să lucreze decât propriul program și propriile limite. Olteanu i-a indemnat pe miniștri să dea drumul proiectelor, să facă licitațiile, sa demareze lucrările, să monitorizeze execuția și să plătească facturile: „Asta așteaptă primarii de la dumneavoastră, nu pretexte copilărești, despre cele 9 zile care ar fi dat peste cap proiecte de miliarde de euro. Nu vă cred nici primarii, nici electoratul. Lăsați pretextele și apucați-vă de treabă, întrucât campania s-a încheiat demult. Lăsați vizitele electorale prin țară, pentru că promisiunile nu țin loc nici de venituri la buget, nici de locuri de muncă bine plătite. Două luni de contabilizat minusuri e prea mult chiar și pentru electoratul pe care l-ați dus în eroare”, a mai declarat Olteanu.
Acesta a spus că așteaptă ca în locul scuzelor minișțrii să vorbească despre progresul în execuția lucrărilor de infrastructură, despre progresul investițiilor cu fonduri de la buget, despre creșterea ratei de absorbție a fondurilor europene în regiunile slab dezvoltate, cum este zona Moldovei, și județul Vaslui în special.