Jandarmii i-au luat la rost pe directorii școlilor din județ, în care intră cine vrea
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Vaslui, a organizat, marți, la solicitarea Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ), o dezbatere pe tema siguranței în școli. Comandantul IJJ, colonelul Paul Smîntînă, i-a avertizat pe directori cu privire la ușurința cu care persoanele străine pot pătrunde în școli.
Numai în primul semestru au fost legitimate peste 500 de persoane străine, care se aflau în interiorul mediului școlar, iar 61 au fost sancționate, pentru pătrundere fără drept în unitățile de învățământ. “Nu toate școlile dețin semne distinctive. Doar 65 la sută din numărul unităților școlare s-au conformat. De asemenea, doar 45 la sută din școli au ecusoane pentru vizitatori, iar acolo unde există personalul de serviciu nu impune vizitatorilor purtarea lor la vedere, pentru a fi mai ușor de identificat. Ne-am dori o mai bună comunicare, atât cu privire la regulamentele de ordine interioară, în care să se regăsească toate condițiile de acces în școală, cât și cu privire la anunțarea imediată a evenimentelor, care se produc în interiorul instituțiilor școlare”, a spus Paul Smîntînă.
Numărul de fapte antisociale din proximitatea școlilor s-a redus cu 21%
Comandantul IJJ a prezentat un plan cu privire la siguranța și securitatea elevilor, precizând că violențele săvârșite în incinta unităților școlare s-au redus în primul semestru școlar 2016-2017 cu 75 la sută față de primul semestru al anul școlar 2015-2016: “Numărul de fapte antisociale săvârșite în proximitatea școlilor s-a redus cu 21 la sută. Este foarte important ca directorii de școli să pună preț pe importanța elevilor și profesorilor de serviciu. De asemenea, trebuie să existe o mai bună colaborare între consilierii educativi și ofițerii responsabili cu munca educativă, pentru derularea de activități de prevenire”.
Potrivit acestuia, grație intensificărilor acțiunilor preventive și a prezenței patrulelor de jandarmi în interiorul unităților școlare, numărul violențelor fizice ușoare a scăzut de la 399, în semestrul I al anului școlar 2015-2016, la 95, în semestrul I al anului școlar în curs. Și în privința distrugerii bunurilor, scăderea este semnificativă, de la 310 la 25. Amenințările repetate au scăzut de la 634 la 13, iar cazurile de instigare la violență de la 89 la 9.
În primul semestru școlar au fost organizate 300 de activități de prevenire în rândul elevilor, alte 80 de acțiuni în zona adiacentă școlilor, precum și 16 întâlniri profesionale la nivelul factorilor de decizie privind siguranța elevilor. (G.P)