Luni este termen limită pentru efectuarea plăților anticipate aferente trimestrului I, privind impozitul pe venit, CASS și CAS
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui informează contribuabilii (întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate) care realizează venituri din activități independente precum și cei din cedarea folosinței bunurilor, indiferent dacă sunt impuși în sistem real sau la normă de venit, că au obligația să efectueze plăți anticipate în contul impozitului pe venit aferent trimestrului I 2017.
Potrivit prevederilor legale privind Codul Fiscal, pentru stabilirea plăților anticipate, organul fiscal va lua ca bază de calcul venitul anual estimat, în toate situațiile în care a fost depusă o declarație privind venitul estimat/ norma de venit pentru anul curent, sau venitul net din declarația privind venitul realizat pentru anul fiscal precedent, după caz. La stabilirea plăților anticipate se utilizează cota de impozit de 16%.
De asemenea, contribuabilii care desfășoară activități independente și care determină venitul net în sistem real și/pe baza normelor anuale de venit, care îndeplinesc condițiile privind asigurarea obligatorie în sistemul public de pensii vor plăti la unitatea fiscală de domiciliu a contribuabilului contribuția individuală de asigurări sociale (CAS) în cotă de 10,5% sau cota integrală de contribuție de asigurări sociale corespunzătoare condițiilor normale de muncă, în cazul în care au optat pentru aplicarea acesteia. Plățile anticipate se stabilesc de organul fiscal, prin decizie de impunere pe baza declarației privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii (Formularul 600).
La stabilirea plăților anticipate se are în vedere baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru veniturile din activități independente pentru care venitul net anual se determină în sistem real, care reprezintă echivalentul a 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în vigoare în anul pentru care se stabilesc plățile anticipate. Baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru veniturile din activități independente pentru care venitul net anual se determină pe baza normelor anuale de venit o reprezintă valoarea anuală a normei de venit raportată la numărul de luni în care se desfășoară activitatea.În cazul acestor venituri baza lunară de calcul rezultată nu poate fi mai mică decât echivalentul reprezentând 35% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în vigoare în anul pentru care se stabilesc plățile anticipate și nici mai mare decât echivalentul a de 5 ori acest câștig.
„Plățile anticipate în cazul contribuției de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care obțin venituri din activități independente și cedarea folosinței bunurilor se stabilesc de organul fiscal competent, prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/norma de venit sau a declarației privind venitul realizat, după caz. Plata impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale menționate mai sus se va efectua până la data de 27 martie 2017 la trezoreriile unităților fiscale în raza cărora își au domiciliul contribuabilii”, a declarat Nelu Sava, șeful AJFP Vaslui. (G.P)