Sanatate

Vor fi date tichetele de masă, astăzi, la Spitalul „Beldiman”?

După ce s-au bucurat doar o lună de majorarea valorii tichetelor de masă de la 9,57 lei la 12 lei, angajații spitalului bârlădean nu știu dacă vor primi luna aceasta tichetele aferente lunii februarie.

Se pare că, la această oră, conducerea Spitalului „Elena Beldiman” caută cu disperare surse pentru finanțarea tichetelor de masă. Spitalul are datorii mari, iar bugetul instituției, se pare că, momentan, nu poate suporta alocarea tichetelor de masă.

Ce pot să vă spun este că Spitalul «Elena Beldiman» încearcă la aceasta oră să rezolve problema plății tichetelor. Cred că va găsi, până la sfârșitul lunii, o soluție pentru rezolvarea acestei probleme. La spitalele din județ, nu am cunoștințe să existe vreo problemă legată de siguranța alocării tichetelor de masă”, ne-a declarat Daniela Clătinici, președinta sindicatului Sanitas Vaslui.

Cei peste 850 de angajați ai Spitalului „Beldiman” primeau câte 20 de tichete pana pe 24 ale lunii. Este greu de crezut că astăzi vor intra în posesia tichetelor de masă știind că ieri nu fusese identificată nici o sursă financiară pentru această destinație. (Mihaela NICULESCU)

Related Articles

Back to top button