Home » Local » Crește numărul deceselor cauzate de COVID și al pacienților simptomatici în județ

Crește numărul deceselor cauzate de COVID și al pacienților simptomatici în județ

Numărul cazurilor de infecții cu SARS-CoV-2 crește nu doar la nivel național, ci și la nivel județean. În unitatea suport COVID-19 din Bârlad, ieri, erau internați 358 de pacienți pozitivi, din care 11 pacienți sunt sub continuă supraveghere la Terapie Intensivă, șapte dintre ei fiind pe suport ventilator, cu intubație invazivă.

Numărul deceselor a crescut în nouă zile cu 14, de la 107, câte erau înregistrate pe 3 octombrie, la 121, câte a raportat ieri conducerea spitalului bârlădean. În continuare, cele ai multe cazuri se înregistrează în rândul adulților cu forme medii. Din cei 347 de adulți internați acum la Bârlad, 80 au forme ușoare, 212 au forme medii, 4 sunt asimptomatici și 43 au dezvoltat forme severe.

La copii, din cei 8 câți sunt internați la unitatea suport COVID din  Bârlad, 4 nu au simptome, iar 4 au forme ușoare de boală.

Ieri, la secția  ATI  mai erau libere cinci paturi libere și două aparate de ventilație mecanică. Față de săptămâna trecută, când la ATI erau doar 13 paturi pentru bolnavii cu COVID, acum sunt 16. Pe lângă acestea, au mai fost aduse 4 paturi la ATI pentru pacienții suspecți, care reprezintă cod roșu și nu pot ajunge la Spitalul Județean Vaslui.

Concluzia ultimelor zile, din datele furnizate de dr. Angelica Gramaticu, purtătorul de cuvânt al instituției, este că în județul Vaslui a crescut numărul celor depistați cu SARS-CoV-2, că numărul persoanelor asimptomatice a scăzut, a crescut în schimb numărul celor cu forme ușoare și medii, și, din păcate, și numărul deceselor.

De la începutul pandemiei, la spitalul din Bârlad au fost internați 2.762 pacienți cu SARS-CoV-2, s -au externat vindecați 1.553 pacienți, iar 660 au dorit să plece la cerere.

Pe 11 octombrie, în județul Vaslui se înregistrau 9,33 cazuri de infecții cu COVID-19 la 1.000 de locuitori. Având în vedere incidența destul de crescută la nivel național, în Moldova îndeosebi, și luând în calcul posibilitatea aglomerării spitalelor precum și incapacitatea acestora de a primi și trata toți pacienții infectați, Ministerul Sănătății ia în calcul ca pacienții pozitivi, fără simptome, să rămână la domiciliu, în izolare, la fel ca și cei cu forme ușoare, care vor trebui, după ce li se vor face investigații în unitatea suport COVID, să fie monitorizați și ei de medicul de familie. (M.N.)

About admin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*