Un șofer de 29 de ani, din județul Iași, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod de pe marginea șoselei și apoi s-a răsturnat. Cauza accidentului, care a avut loc pe raza comunei Muntenii de Jos, a fost viteza cu care circula ieșeanul.
Accident grav petrecut luni dimineață pe raza comunei Muntenii de Jos. Un șofer din Iași, care se deplasa cu mașina de la Vaslui spre Bârlad, a pierdut controlul asupra direcției autoturismului într-o curbă periculoasă la dreapta și a ajuns pe sensul opus de mers, unde a lovit un cap de pod betonat de pe marginea drumului, în apropiere de Mărul de aur, și apoi s-a răsturnat. În urma impactului, tânărul de 29 de ani a rămas încarcerat, fiind solicitată intervenția echipajelor de la ISU.
”La locul accidentului, au fost trimise trei echipaje, respectiv de descarcerare, de terapie intensivă mobilă și de stingere a incendiilor. Până la sosirea noastră la locul evenimentului, șoferul a fost scos de către un echipaj de ambulanță care se îndrepta spre Bârlad, fiindu-i acordat primul ajutor. Ulterior, bărbatul a fost predat către echipajul nostru de terapie intensivă mobilă și transportat la spital cu multiple traumatisme, în special la nivelul capului și membrelor inferioare”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui, Marius Marișcu.
Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele șoferului de 29 de ani pentru vătămare corporală din culpă. (Ionuț PREDA)