AdministratieSocial

Realimentarea cu energie electrică a tuturor localităților din județ se va face până pe 5 mai. Multe rețele vor fi improvizate

Realimentarea cu energie electrică a tuturor localităților din județ afectate de furtuna de zăpadă se va face până pe data de 5 mai, au anunțat, duminică, oficialii Ministerului Energiei. Multe dintre rețelele distruse de intemperii vor fi improvizate, fiind folosiți stâlpi din lemn sau cabluri întinse direct pe pământ.

Toți locuitorii din județul nostru afectați de întreruperea curentului în cursul zilelor de joi și vineri vor fi realimentați la rețele de energiei electrică în următoarele două săptămâni. Cel puțin acesta este garanția pe care au dat-o reprezentanții Delgaz Grid conducerii Ministerului Economiei, în urma întâlnirii pe care au avut-o în cursul zilei de duminică. ”În ultimele zile, am văzut, împreună cu autoritățile vasluiene și reprezentanții Delgaz Grid dimensiunea dezastrului, ceva cu ce nu s-a mai confruntat demult România și mai ales județul Vaslui. Distribuitorul de energiei electrică a constat că este depășit numeric, ca număr de salariați și organizatoric, în ceea ce privește rezolvarea problemelor. De aceea, s-a apelat la angajați ai companiei și din alte județe. Astăzi (n.r.-duminică) au putut spune că în zece zile vor fi remediate probleme din rețeaua de medie tensiune, iar până pe 5 mai să nu mai avem consumatori nealimentați în județul Vaslui. Cel mai important în toată această perioadă este asigurarea bazei materiale și cele umane”, a declarat, duminică, secretarul de stat în cadrul Ministerului Energiei, Andrei Maioreanu.

Oficialul Ministerului Energiei susține că le-a atras atenția celor de la Delgaz Grid că s-a ajuns în această situație din cauza investițiilor insuficiente în mentenanța rețelelor. ”Nu ascund faptul că le-am atras atenția celor de la Delgaz, chiar dacă statul român este acționar minoritar în cadrul companiei, că au acordat prea puțină atenție programelor de mentenanță. Multe dintre situațiile cu care ne-am confruntat în zilele din urmă ar fi putut fi preîntâmpinate dacă sumele acordate pentru operațiile de întreținere și reparații a rețelelor ar fi fost mult mai mari”, a mai precizat Andrei Maioreanu.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Energiei nu a precizat ce se va întâmpla dacă Delgaz Grid nu va respecta termenele stabilite pentru realimentarea cu energie electrică a tuturor localităților. Duminică, în Vaslui, existau 43 de localități fără curent, din zona de sud și est a județului. În plus, peste 380 de stâlpi din rețeaua de distribuție a energie electrice erau rupți, aceștia urmând a fi înlocuiți într-o perioadă mai îndelungată de timp. Până atunci, se vor apela la improvizații, cum ar fi folosirea de stâlpi din lemn și chiar întinderea cablurilor direct pe pământ. (Ionuț PREDA)

Related Articles

Back to top button