AdministratieJustitie

S-a găsit vinovatul! Infracțiunile sunt în floare în comunele din Vaslui datorită lipsei pazei comunale

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, Doru Gabriel Panțiru, a atras atenția, ieri, în cadrul Ședinței Colegiului Prefectural, cu privire la faptul că în majoritatea localităților din mediul rural nu este asigurată paza comunală.
Potrivit unui raport prezentat de șeful IPJ Vaslui, în primele trei luni ale anului 2017 au fost sesizate și înregistrate nu mai puțin de 1.624 de infracțiuni. O parte dintre acestea au fost posibile și din cauza faptului că paza în mediul rural nu este organizată în mod corespunzător.
“În județ există 81 de comune. Doar 22 dintre primăriile aferente au depus eforturi concrete de organizare și executare a pazei comunale, prin personal propriu angajat și calificat. Restul de 59 de comune, adică 72 la sută din total, nu au întreprins demersurile necesare organizării și funcționării pazei comunale”, a precizat șeful IPJ Vaslui.
Panțiru a mai spus că primăriile au invocat lipsa resurselor financiare pentru nerealizarea demersurilor necesare organizare pazei comunale. (G.P)

Related Articles

Back to top button