Sport

Vitis Șuletea speră să treacă pe primul loc în play-off-ul Ligii a IV-a, după ce dispută derby-ul cu FC 2007 Gârceni

FC 2007 Gârceni sau Vitis Șuletea se pot distanța în clasamentul play-off-ului dacă obțin sâmbătă victoria în meciul direct. Ambele au câte trei puncte, după ce au învins în prima etapă. Victoriile din debutul play-off-ului au fost obținute la două goluri, deși învingătoarele aveau avantaj minim la pauză. FC 2007 Gârceni a învins Pajura Huși cu 4 – 2, iar Vitis Șuletea a surclasat FC 2002 Vaslui cu 3 – 1.

Raportul de forțe a fost destul de echilibrat în primul meci al celor de la Vitis Șuletea, care conduceau la pauză cu 1 – 0. FC 2002 Vaslui a avut o posesie mai bună în partea secundă, când a reușit și egalarea. Echipa suporterilor vasluieni a avut o posesie mai bună după pauză, însă a fost doar o dominare sterilă și a fost în cele din urmă învinsă.

Primul gol al meciului a venit în minutul 20, când după un corner Alin Dumitriu a reușit să aducă Vitis Șuletea în avantaj. Robert Chirilă a reușit să profite de o sincopă în apărarea gazdelor și a restabilit egalitatea în minutul 55. Dumitriu a reușit dubla în minutul 71, când o minge l-a sărit pe portarul formației FC Vaslui 2002, iar șuleteanul a urmărit mingea și nu a iertat. Vitis Șuletea a ucis speranțele oaspeților în minutul 89, când a făcut 3 – 1, dintr-o poziție suspectă de offside. Golul a fost marcat de Cosmin Mitrofan, care a pus astfel sare pe rana fostei sale echipe. Mitrofan a evoluat doar 15 minute, pentru că încă se resimte după ce s-a ales cu o piramidă nazală în urma meciului din finala Cupei României, cu FC 2007 Gârceni.

Nu contest afirmațiile celor care spun că a fost offside la golul trei al nostru pentru că nu eram într-o poziție care să îmi permită să mă pronunț. Dar victoria a fost meritată, lucru pe care l-au recunoscut și adversarii noștri. Ca ocazii am fost un pic peste ei, pentru că în prima repriză am avut câteva ocazii înainte să înscriem. Înainte de pauză am mai avut o bară în minutul 40, când puteam să ne desprindem. În repriza a doua au câștigat mijlocul terenului, dar nu au avut alte ocazii în afara celei concretizate în gol. L-am băgat pe Cosmin Mitrofan câteva minute în repriza a doua pentru că a vrut să vadă cum se simte. Am achiziționat o mască pentru el și cu siguranță o să îl ajute să joace mai mult în celelalte partide din play-off”, ne-a declarat Gigel Ghenghea, președinte – antrenor al celor de la Vitis Șuletea.

FC 2007 Gârceni a învins campioana en titre Pajura Huși cu 4 – 2, după ce la pauză avea avantaj minim. Bălălău a deschis scorul, iar Apostu a făcut apoi 2 – 0 pentru FC 2007 Gârceni. Pajura Huși a reușit să reducă din diferență și a intrat la pauză cu speranța că poate întoarce rezultatul. A reușit și golul doi, pe fondul unei posesii mai bune, însă experiența favorabilă gazdelor și-a spus cuvântul. Bucur și Petruț au marcat în repriza a doua golurile care au făcut ca FC 2007 Gârceni să ia cele trei puncte.

Meciul dintre FC 2007 Gârceni și Vitis Șuletea se anunță a fi spectaculos pentru iubitorii fotbalului din județ. Un singur meci a fost câștigat autoritar, victoria cu 5 – 1 a celor de la Vitis Șuletea, pe teren propriu. În celălalt meci Vitis Șuletea a învins în extremis. În timp ce finala Cupei României a fost decisă la penalty-uri.

Au o echipă bună, dar sper să câștigăm pentru că în campionat i-am bătut de două ori și în Cupă am avut 2 – 0 la pauză. Meciurile acestea sunt în general echilibrate, iar diferența se face în anumite momente. Golul poate veni oricând și avem nevoie de concentrare maximă până la fluierul de final de meci. Le-am tras un semnal de alarmă celor de la Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, referitor la jocul lor dur și a rămas că îi vor atenționa. Din ce am auzit situația s-a repetat și în disputa acestora cu Pajura Huși, când au practicat aceleași lucruri. Indiscutabil au valoare, dar acest comportament lasă de dorit pentru că nu am întâmpinat aceste neplăceri cu Pajura Huși sau FC 2002 Vaslui. Una e să iei faulturi de joc, pe țineri, trageri de timp și alta pe coate și tălpi repetate. Aștept să văd ce se va întâmpla sâmbătă, dar sperăm să fie bine și să ne bucurăm de fair-play”, ne-a mai spus antrenorul celor de la Vitis Șuletea.

Echipele vor trebui să fie precaute sâmbătă ca să nu fie victimele suspendărilor

Regulamentul play-off-ului prevede că după ce un jucător primește două cartonașe galbene va sta o etapă. Situația se repetă o dată și va fi suspendat și după ce primește cartonașele trei și patru. Apoi suspendarea va veni după un singur cartonaș. Echipele vor trebui să fie precaute etapa următoare ca să aibă cât mai mulți jucători de bază valizi în etapa a treia, care este crucială și poate oferi un surplus de moral unora și turna plumb în ghete celorlalți.

Vitis Șuletea așteaptă un jucător care ar putea fi decisiv în lupta pentru cucerirea titlului

Vitis Șuletea are toți jucătorii valizi și în formă, dar speră ca în perioada următoare să îl poată legitima și pe Marian Dura, fostul atacant al celor de la Atletico Vaslui. Reprezentanții echipei au înaintat actele la Federația Română de Fotbal și în funcție de hotărârea acestora vor vedea dacă se pot baza pe el. Au depus hârtiile înainte de expirarea perioadei limită și dintr-o discuție avută de aceștia cu secretara de la FRF marți s-ar putea să îl bage la Comisii. Dacă primesc aviz favorabil de la Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor el va primi drept de joc la alte echipe. Vitis Șuletea speră să îl poată avea în teren măcar în trei meciuri, pentru că are o experiență considerabilă și e un jucător talentat care poate face diferența. Un atu în plus e faptul că el a plecat de la Șuletea, deci toți băieții îl cunosc și nu va avea de suferit omogenitatea lotului. (George PROCA)

Related Articles

Back to top button