Cresc taxele de la Biroul de Fond Locativ Bârlad
Consilierii locali bârlădeni se vor pronunța, în ședința ordinară a Consiliul Local din 29 mai, asupra modificării unor tarife practicate de Biroul pentru Administrarea Fondului Locativ.
Astfel, taxa propusă pentru întocmirea contractului de vânzare-cumpărare este de 30 de lei, fața de 25, cât era inițial, iar taxa propusă pentru căutarea în arhivă, eliberare copii după documente, eliberare adeverință referitoare la fondul locativ este de 30 de lei față de 25 cât era până acum. De asemenea, taxa propusă pentru copia legalizată la notariat după contractul de vânzare cumpărare este de 55 lei.
Toate aceste taxe au fost diminuate cu 50% anul trecut, când Biroul de Fond Locativ a trecut de la RAGCL la Direcția de Administrare a Piețelor, Parcărilor și Cimitirelor, iar majorarea ce va fi supusă votului consilierilor în ședința de săptămâna viitoare nu face decât să le actualizeze cu rata inflației. (Mihaela NICULESCU)